Rezumat referat Teoria generala a obligatiilor
Teoria generala a obligatiilor
1.1.Notiunea de obligatie
Luand ca model Codul civil francez din 1804, care nu a definit notiunea de obligatie, Codul civil roman din 1865, ca de altfel si alte coduri civile europene, ca cel austriac din 1811, cel elvetian din 1907 sau Codul federal elvetian al obligatiilor din 1881 si apoi din 1911, nu au definit aceasta institutie juridica.
Acest lucru se explica prin adoptarea de catre redactorii codurilor respective a renumitei definitii a obligatiei din INSTITUTELE lui Justinian, care a definit obligatia astfel: obligatio est juris vinculum quo necesitate adstringimur, alicuius solvendae rei, secundum nostrae civitatis jura."
in aceste conditii, sarcina definirii obligatiei civile a revenit doctrinei.
Astfel au fost formulate mai multe definitii:
Obligatia este o legatura juridica intre doua sau mai multe persoane, in virtutea careia, o parte, numita debitor, se obliga fata de alta, numita creditor, la executarea unei prestatiuni pozitive sau negative, adica la un fapt sau la o abstentiune."
Obligatia este raportul juridic in temeiul careia o persoana este tinuta sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva in favoarea unei alte persoane."
Raportul juridic de obligatie poate fi definit ca acel raport in baza caruia o persoana, numita creditor, poate pretinde altei persoane, numita debitor, efectuarea unei anumite prestatiuni."
Obligatia este raportul juridic in temeiul caruia o persoana, numita creditor, are dreptul de a pretinde de la alta persoana, numita debitor, o anumita prestatiune, pe care acesta este indatorat a o indeplini."
Obligatia este raportul de drept civil in care o parte, numita creditor, are posibilitatea de a pretinde celeilalte parti, numita debitor, sa execute o prestatie sau mai multe prestatii, ce pot fi de a da, a face sau a nu face , de regula, sub sanctiunea constrangerii de stat."
Obligatia este raportul juridic in temeiul caruia o persoana numita debitor este tinuta fata de alta, numita creditor, la datoria de a da, de a face sau de a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de buna voie."
Obligatia este acel raport juridic in temeiul caruia o persoana - numita creditor - poate sa pretinda unei alte persoane - numita debitor - sa-i faca o prestatie pozitiva sau negativa, iar in caz de neindeplinire s-o poata obtine in mod fortat."
Obligatia - in sens larg - este, asadar, acel raport juridic in continutul caruia intra dreptul subiectului activ, numit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit debitor - si caruia ii revine indatorirea corespunzatoare - a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de stat in caz de neexecutare de bunavoie."
in raport de definitiile enuntate, putem defini obligatia civila ca fiind raportul juridic in baza caruia creditorul are dreptul sa pretinda debitorului sa execute prestatia corelativa de a da, a face sau a nu face ceva.
1.2.Elementele raportului juridic obligational
in literatura de specialitate , raportul juridic este definit ca acea legatura sociala, reglementata de norma juridica, continand un sistem de interactiune reciproca intre participanti, determinati, legatura ce este susceptibila de a fi aparata pe calea coercitiunii statale.
Raportul juridic civil este o specie de raport juridic - relatia sociala patrimoniala sau napatrimoniala, reglementata de norma de drept civil - caracterizat prin caracter social, volitional si pozitia de egalitate juridica a partilor .
Ca orice raport juridic, raportul juridic obligational prezinta trei elemente structurale: subiectele, continutul si obiectul.
1.2.1.Subiectele raportului juridic obligational
Subiectele raportului juridic de obligatie sunt persoanele fizice si persoanele juridice, ca titulare de drepturi subiective civile si obligatii corelative, precum si statul, atunci cand participa la raporturile juridice civile, ca subiect de drept civil.
Subiectul activ se numeste creditor, iar subiectul pasiv se numeste debitor, denumiri care sunt folosite, cu caracter general, in toate raporturile obligationale, indiferent de izvorul obligatiei., fiind termeni proprii teoriei generale a obligatiilor. Atunci cand ne raportam la izvoarele concrete ale obligatiilor, subiectele poarta denumiri specifice: vanzator si cumparator, in cazul contractului de vanzare - cumparare, donator si donatar, in cazul contractului de donatie, locator si locatar, in cazul contractului de locatiune.
Exista raporturi de obligatii in care o parte este numai creditor, iar cealalta parte numai debitor. De exemplu, in cazul contractului de imprumut, imprumutatorul este numai creditor, iar imprumutatul numai debitor.
De cele mai multe ori, raporturile de obligatii au un caracter complex, subiectele avand calitati duble. De exemplu, in cazul contractului de vanzare - cumparare, vanzatorul este creditor al pretului si debitor al obligatiilor de transmitere a dreptului de proprietate si de predare a lucrului vandut, iar cumparatorul este creditorul obligatiei de predare a lucrului si debitorul pretului.
1.2.2.Continutul raportului juridic obligational
Continutul raportului juridic obligational este alcatuit din dreptul de creanta care apartine creditorului si obligatia corelativa acestui drept, care incumba debitorului.
Raportul de obligatie poate fi, din punct de vedere al continutului, simplu, atunci cand o parte are numai drepturi, iar cealalta parte numai obligatii sau complex, atunci cand ambele subiecte au atat drepturi cat si obligatii.
Continutul raporturilor juridice de obligatii este determinat prin vointa partilor, atunci cand izvorul obligatiei este contractul civil, respectiv legea, in cazul in care izvorul obligatiei este fapta juridica ilicita cauzatoare de prejudicii.
1.2.3.Obiectul raportului juridic obligational
Obiectul raportului juridic de obligatie consta in ceea ce creditorul poate pretinde de la debitor si acesta trebuie sa indeplineasca, adica insasi prestatia.
Obiectul obligatiei poate fi concretizat intr-o prestatie pozitiva - a da, a face - sau intr-o abtinere sa inactiune - a nu face ceva ce ar fi putut sa faca in lipsa obligatiei asumate .
Indiferent de felul prestatiei, aceasta trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte: sa aiba natura juridica, sa fie destinata creditorului, sau persoanei desemnate de catre acesta, sa prezinte interes pentru creditor, sau persoana desemnata de catre acesta, sa fie posibila, sa fie determinata sau determinabila si sa fie licita.
1.3.Clasificarea obligatiei civile
Clasificarea obligatiilor se realizeaza in functie de urmatoarele criterii:
izvorul obligatiei,
obiectul obligatiei
opozabilitatea obligatiei
sanctiunea juridica
dupa cum sunt sau nu afectate de modalitati
1.3.1.Clasificarea obligatiilor dupa izvoare
Daca avem in vedere criteriul izvorului lor, obligatiile se clasifica astfel:
Obligatii nascute din acte juridice
obligatii nascute din acte juridice unilaterale;
obligatii nascute din contracte;
obligatii nascute din fapte juridice
obligatii care rezulta din fapte juridice licite:
obligatii nascute din imbogatirea fara just temei;
obligatii nascute din gestiunea de afaceri;
obligatii nascute din plata nedatorata;
obligatii care rezulta din fapte juridice ilicite
Start download in 10 secunde!
|
