Rezumat referat Teme proprii la Eminescu
Teme proprii la Eminescu
intre marile teme,proprii creaţiei lui Eminescu, alături de meditaţia asupra artei,asupra vieţii sociale sau asupra existenţei in general, slăvirea iubirii si a frumuseţilor naturii ocupă un loc intru totul deosebit.Izvorate din sensibilitatea pură, excepţională a poetului din melancolia lui structurală şi, deopotrivă, din nepotolita lui sete de viaţă, de perfecţiune, de absolut, iubirea şi dragostea de natură se ingemănează in poezia lui Eminescu, constituind o temă unitară, care-i lărgeşte şi-i intregeşte universul liric, de o grandoare şi autenticitate uimitoare şi de o permanentă şi inalterabilă actualitate estetică.
La Eminescu, iubirea şi natura nu formează ceea ce numim un capitol aparte, nu se izolează tematic, ci se constituie ca urmare a unei atitudini, a unui tonus fundamental, care luminează şi tulbură deodată, cele două sentimente, convertindu-se intr-o stare sau o forţă cosmică care urmăreşte, hotărăşte şi implineşte destinul fiinţei umane.
Mai mult decat atat, impătimit de viaţă, Eminescu este prin excelenţă un poet al iubirii şi naturii, căci, mai cu seamă, cu poezia iubirii şi naturii din creaţia sa se produce acel salt uluitor in dezvoltarea liricii noastre, lărgindu-i nemăsurat orizontul şi imbogăţind-o pe toate laturile, de la lumea simţămintelor, a ideilor şi atitudinilor pană in domeniul limbii, al simbolurilor şi muzicalităţii versurilor.
Contopite indisolubil in poezia lui Eminescu, iubirea şi natura nu constituie pentru poetul nostru o temă de imprumut din romantica franceză sau germană, nici nu au semnificaţia unor sentimente zadarnice de care omul trebuie să se elibereze, nici nu răspund acelei chemări subconştiente izvorate din obscura "vointa de a trăi" a lui Schopenhauer.Dimpotrivă, iubirea şi natura sunt pentru Eminescu, omul şi creatorul, formele fundamentale de manifestare a personalităţii sale de excepţie, sunt fenomenele care il insufleţesc, il entuziasmează şi-l proiectează in eternitate, sunt cadrul şi mijlocul de implinire, de elevaţie spirituală, sunt esenţiale nevoi de viaţă şi categorii sufleteşti primordiale.
Venere şi madonă, datand din1870,-cronologic, a doua mare poemă a iubirii după Mortua est, incepe a infatisa viziunea poetului, privind femeia iubită, care este cand inger, cand demon..De la imaginea celei pe care o vede ca pe Madona dumnezee cu diadema de stele ,cu risul bland,poetul trece la imaginea femeii fără suflet, fără foc", a femeii demon", căreia, totuşi, ii imprumută pană la urma raza inocentei",ce-i nimbează chipul şi pe care o adoră, chiar dac-ar fi demon, căci e sintă prin iubire".
Aflandu-se, pană in ultima clipă a vieţii lui creatoare intr-o neostenită căutare a echilibrului lăuntric şi a implinirii sale, Eminescu priveşte iubirea şi natura ca pe o evadare din realitatea brutală şi nu ca pe o formă de capitulare in lupta impotriva răului social, ci ca pe unicul izvor al entuziasmului său neintrerupt in faţa frumuseţilor vieţii , menit să-i reimprospăteze elanurile creatoare istovite de eforturi.
Dacă indrăzneala răzvrătitului din inger şi demon, care poartă in sufletul lui stigmatul amar al deznădejdilor, işi află liniştea compensatorie in iubire, căreia ii cedează pentru forţa ei de viaţă, tot astfel, ochiul poetului distinge tot mai atent amănuntele naturii inconjurătoare, efectele ei de lumină sau sonorităţile dulci sau tulburătoare ale codrului.Demonul la Eminescu, intruchipează in acest poem un bărbat visător, cu un suflet apostat şi nocturn, aspirand spre iubirea femeii şi iubit de aceasta pentru frumuseţea lui, mai mult lăuntrică.
Năzuinţa poetului către o iubire statornică, ideală, işi asociază nemijlocit măreţiile şi frumuseşile firii.intre elementele feerice ale naturii şi puritatea iubirii, intre ordinea sau armonia firească a naturii şi concepţia poetului despre iubire există o legătură indisolubilă.Dar şi in acest plan al existenţei, Eminescu este dominat de timpuriu de frămantări şi căutări arzătoare. in sufletul poetului se involburează elanuri, au loc dramatice confruntări, zbateri, contradicţii, dezamăgiri profunde.
in perioada iluziilor şi a visurilor din tinereţe, poetul a crezut cu ardoare in posibilitatea unei iubiri desăvarşite.Poeziile de iubire din această perioadă, antume sau postume, traduc dorul şi aspiraţia intimă a poetului in expresii şi tonalităţi lirice pline de farmec, in culori poetice vii, in lumini fără pată.
Start download in 10 secunde!
|
