Rezumat referat Stefan Gheorghidiu
Stefan Gheorghidiu
Eroul principal al romanului este un intelectual preocupat, in primul rand, numai de probleme de conştiinţă. Este un intelectual fin, care şi-a făcut din speculaţiile filozofice mediul fundamental in care se mişcă cu dexteritate. Faptul acesta ii dă o putere spirituală superioară, pe care o doreşte unică şi netulburată. Este, propriu-zis, o izolare de viaţa trepidantă a complicaţiilor sociale, o evadare intr-o lume in care domină numai spiritul filozofic, cu puterea lui de a gandi o altă oranduială. in această lume vrea s-o ridice şi pe soţia sa pentru a trăi o dragoste eliberată de contigentele comune ale vieţii sociale, o dragoste care să fie numai a lor, numai a lui. Pasiunea lui St. Gheorghidiu izvorăşte dintr-o metafizică a iubirii pure şi absolute care spiritualizează actul erotic şi acesta este şi izvorul geloziei sale, care il fac să se zbată intre certitudini şi indoieli.
Drama lui Gheorghidiu se consumă pe două direcţii: este o dramă a iubirii inşelate, nu a geloziei, este drama setei de certitudine. Eroul spune: " Nu, n-am fost nici o secundă gelos, deşi am suferit atata din cauza iubirii." - este un fel de a spune, pentru că excursia la Odobeşti in care analizează şi se autoanalizează presupune o gelozie dusă la extrem. Este clar că tot ce vede el este subiectiv şi discutabil. Acest personaj trebuie privit din alt punct de vedere: el se aseamănă cu personajele lui din teatru; Ştefan Gheorghidiu a văzut idei, de aici neliniştea. El este construit ca şi Pietro Grala pe această mistuire interioară; cand il inşeală soţia, el mărturiseşte: "Nu m-ai inşelat, m-am inşelat." S-a inşelat in momentul in care a ales-o pe ea, pentru că nu corespunde idealurilor lui. Este intr-un fel drama geloziei la Gheorghidiu. Este drama lui, provocată de o hotărare şi de declanşarea unui sentiment care nu avea suport moral. Cea de-a doua direcţie este dictată de forţe şi raţiuni exterioare, circumscrise idealului pe care eroul şi l-a asumat, prin integrarea intr-o existenţă cotidiană, care inseamnă familie şi război. Acestea sunt cele două direcţii ale dramei lui Ştefan Gheorghidiu.
Ştefan Gheorghidiu este un inadaptat superior (la Eminescu prima ipostază este cea a profetului, care se confundă cu Eliade - vezi "Epigonii" - , cea de-a doua ipostază este cea a inadaptatului superior - "Scrisoarea I" prin imaginea lui Kant - şi cea de-a treia ipostază este cea a geniului.) Eroul lui Camil - care este un alter-ego al autorului - creează o matrice procustiană alimentată de propriul lui ideal; el recompune continuu şi zadarnic, pană la istovire, din aceste fragmente ale realităţii, o lume pe care o vrea perfectă, o vrea rotundă. Efectul acestui "pat al lui Procust" se intoarce asupra lui, proiectandu-l intr-o lume fără ieşire. Eroul pendulează intre real şi ideal. Idealul lui este de sorginte filozofică. O dramă a incompatibilităţii dispersată in tendinţe şi relaţii - cu Ela, cu lumea, cu camarazii de război, deci cu combatanţii şi necombatanţii, care se transformă sau devine un eşec. Drama lui este drama generată de imposibilitatea comunicării. Ea se consumă la
mari adancimi. Gesturile lui devin reci, se dispersează, se frang. Este imaginea pe care o dă sabia pe care o tot apeşi şi ea nu se indoaie, ci se frange. "Am sărutat-o chiar pe această femeie, care nu mai era a mea, care era a morţii. Am privit-o cu indiferenţa cu care priveşti un tablou." intreaga viaţă a eroului se consumă in aceste plonjări interioare, pană la clipa definitivă, cand i se pare eroului nostru, că ceea ce il va salva este filozofia. "I-am scris că-i las absolut tot ce e in casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri." - tot trecutul. Este foarte interesant cum un om contemplativ ca Ştefan Gheorghidiu, poate să spună că intoarce pagina şi incheie un dosar de existenţă. (pentru că, de fapt, construcţia romanului este realizată la nivelul acestor dosare de existenţă). Este un fel de a spune că poţi intoarce pagina şi că poţi merge mai departe, pentru că filozofia nu este o salvare; cercul ei nu devine o spirală, să urce, ci se inchide - nu-l poate izbăvi filozofia
ea generează alte sisteme, numai că ele vor alimenta aceeaşi sete de ideal, pentru că acesta este eroul. Filozofia pentru Camil, este cantecul de dragoste şi de moarte al eroului. Ştefan Gheorghidiu este veşnic intors spre interior.
Start download in 10 secunde!
|
