Rezumat referat Societatea cucerita de comunicare
Societatea cucerita de comunicare
in ultimul timp, incepand de la instaurarea televiziunii de masa, suntem martorii unei extraordinare prevalente a practicilor de comunicare in toate domeniile societatii, precum si la o dezvoltare exuberanta si multivoca a tehnicilor si tehnologiilor de comunicare. Cartea profesorului francez Bernard Miège, Societatea cucerita de comunicare se vrea a fi o topologie a unui nou spatiu care s-a impus si se impune devansand previziunile si sistematizarile teoretice. Cartea, formata din doua studii, scrise la o distanta de opt ani, primul in 1989, analizeaza o gama larga de probleme cu care societatea contemporana se confrunta, de la reglementarile europene, comunicarea la nivelul comunitatilor locale, noua fata a economiei mondiale sau restructurarea educatiei, si, datorita discontinuitatii temporale a celor doua studii, permite atat o privire sincronica, precum si una diacronica, a problemelor studiate.
Autorul isi incepe demersul prin distantarea de interpretarile «generalizante»" si prin propunerea metodei unei onestitati conceptuale care sa nu se hazardeze in teorii ultime si neverificabile, sesizand faptul ca pluralitatea noii paradigme se opune ambitiei de a cuprinde toata comunicarea, plecand de la o problema limitata" (pg 17). Primele doua capitole ale studiului scris in 1987, Logici sociale", se ocupa de analizarea structurii productiei si a consumului intr-o societate care isi deplaseaza focalizarea de la producerea in serie a obiectelor, societatea industriala, la informatie si cultura, societatea comunicarii generalizate. insa folosirea acestui ultim atribut nu trebuie sa ne insele, caci discursul despre generalizarea comunicarii este constituit pe o carenta salvatoare, aceea de a nu mai permite totalizari. Ca prim exemplu poate fi data individualizarea practicilor culturale, care face ca studierea comunicarii de masa apartinand marilor corporatii media, a comunicarii individuale si a practicilor personalizate (in special, pe grupuri) sa nu se mai subsumeze aceleiasi teorii, la fel cum in fizica contemporana nu mai exista un acelasi model pentru toate nivelele realitatii studiate. Logicile diferitelor discursuri ale comunicarii difera in functie de structura sociala in care se inoculeaza si pe care o modifica. Studiind aceste discursuri la nivelul muncii, Bernard Miège afirma ca frontiera dintre distractii si munca se sterge prin redistribuirea timpului afectat acestora, datorita folosirii acelorasi mijloace atat in procesul de productie, cat si in comunicarea lucrativa si cea personala. De asemenea, si cultura sufera aceasta deplasare gravitationala spre distractie, datorita audio-vizualizarii, a mediatizarii si a personalizarii consumului cultural.
Analizele asupra economiei din cel de-al doilea capitol, Stimularea intreprinderilor", dupa ce pun in evidenta dezvoltarea puternica a unei comunicari de intreprindere (audiovizual de intreprindere) formulata in termenii fictiunii, ce face apel la simbolismul cultural, indica o tendinta ce se recunoaste in multe industrii, prin care procesul de productie e pus in subordinea comunicarii. Productia trece de la modelul fordist, acela care, punand pe prim plan productia si eficacitatea indivizilor de a produce, creeaza stocuri carora le asigura ulterior o piata de desfacere, la modelul japonez kan-ban in care munca nu se mai structureaza dinspre amonte inspre aval, ci productia este dirijata de catre departamentul de relatii publice si vanzari, in sensul in care se produce doar ceea ce deja s-a vandut sau ceea ce relatiile publice au stabilit ca directie spre care se va orienta consumul. Rationalizarea muncii face un pas inainte: dupa ce taylorismul a combatut pierderile de timp ale oamenilor, pierderile de materiale si de produse intermediare sunt tinta kan-ban-ului japonez" (pg 46) Aceasta noua structura a productiei se impleteste cu faza actuala a unui proces ce subintinde istoria economica a umanitatii, acela al dematerializarii, al virtualizarii, unitatilor simbolice de schimb: astfel, de la obiecte valoroase prin ele insele, cum ar fi mici bucati de metale rare, la moneda batuta din metale rare, la bancnote ce au doar o valoare scriptica si relativa la piata in care sunt acceptate, s-a trecut la moneda electronica, ce afecteaza si este afectata de «punerea in retea» a schimburilor comerciale" (pg 46), incat se observa autonomizarea financiarului ca sfera de sine statatoare a economicului.
Urmatorul capitol al cartii, in sprijinul educatiei", vorbeste despre necesitatea si greutatile intampinate de trecerea la formele de comunicare multimediatice in acest organism extrem de solidificat care este invatamantul, proces despre care Pierre Lévy afirma in 1986: Dar cunoasterea insasi, disponibila in biblioteci si banci de date, va fi mai putin importanta decat capacitatea de a folosi retelele de comunicare si de a gasi rapid informatia" (pg 61). in continuare, prin cele doua Noi incursiuni in spatiul public", se prefigureaza un adevarat manual de comunicare politica si publica care descrie mecanismele, evolutia si mijloacele comunicarii in campul politic si administrativ francez. in acest punct este necesara distingerea clara dintre comunicarea politica si cea publica pentru ca multi sunt aceia care le amalgameaza. Comunicarea publica tine de relatiile administratie/administrati prin care se cauta imbunatatirea contactului si promovarea ideii comunitatii locale. Comunicarea publica raspunde nevoii de transparentizare a administratiilor si are ca scop patru categorii de efecte: modernizarea functionarii administratiilor (pentru ca administratii" se considera acum tot mai mult niste consumatori, ba chiar niste clienti", pg 75), schimbari de comportament la nivelul celor administrati (de exemplu campaniile privind centura de siguranta), crearea unei imagini moderne a administratiei si chiar obtinerea adeziunii constiente a francezilor fata de proiectele administratiilor. Comunicarea municipala, care, pe de o parte, tine la distanta cetatenii prin aceasta impresie care se creeaza ca ar putea participa direct la modernizarea administratiei, se indreapta, pe de alta parte, dupa cum arata exemplul unui primar din Grenoble, spre crearea coeziunii comunitatii locale, spre a starni intr-adevar interesul cetateanului, de a-l face sa adere nu la o politica, ci la evenimentele din Grenoble si la viata celorlalti grenoblezi" (pg 84). O alta fatada a comunicarii publice este presa a carei exponent a devenit jurnalul televizat de seara, un element cheie al scenei politice", mai putin un mijloc de informare, cat un element de ritmare a timpului cotidian si o ocazie (fantasmatica?) de a lua parte la treburile natiunii si ale lumii". Astfel, jurnalul televizat nu este un pachet de informatii, ci mai degraba o sursa a relatiilor sociale in sensul in care, pe de o parte, stirile devin subiectele de discutie ale zilei urmatoare si, pe de alta parte, prezentarea sondajelor, omniprezente in societatea noastra, da impresia existentei unei puternice opinii publice si cere luarea unei pozitii de o parte sau de alta a dihotomiilor statistice. Este comunicarea obligatorie?", intrebarea din finalul studiului din 1989, este raspunsul la axioma Scolii de la Palo Alto care afirma ca nu putem sa nu comunicam. Aceasta intrebare este pusa pentru ca, raspunzand la ea, autorul sa arate care anume comunicare este obligatorie. Comunicarea nu se aplica doar interactiunilor umane [...], ci la fel de bine si relatiilor dintre uman si inuman, inclusiv muncii" (pg 125), directiile pregnante ale acesteia fiind accentuarea interactivitatii, mediatizarea schimburilor sociale, digitalizarea datelor de toate tipurile si individualizarea practicilor.
Comunicarea intre industrie si spatiul public", studiul scris in 1997, dezvaluie prin chiar titlul sau continuarea proiectului precedent, urmarind reorientarile societatii ulterioare boom-ului Internetului si a exploziei tehnologiei multimedia. Consecintele comunicarii se datoreaza unor efecte de prag care dau nastere unei convergente a tehnicilor si tehnologiilor alta data bine delimitate: retelele de cablu TV, retelele telefonice si retelele de transmitere de date, sustinute de traductibilitatea cvasi-totala a culturii in informatie digitala, caruia autorul ii indexeaza urmatoarele caracteristici: pretul informatiei poate sa nu aiba nimic de-a face cu valoarea sa de folosire; informatia poate fi multiplicata, copiata, revanduta; informatia nu este un bun indefinit divizibil (mai multe exemplare diferite dintr-o revista si acelasi numar de informatii identice nu dau aceeasi cantitate de informatie) si nu raspunde principiului aditionarii (utilitatea nu creste prin posesia a doua exemplare ale aceluiasi ziar); informatia este partial substituibila.
Informatia, ca bun de baza in societatea comunicarii generalizate, si modul de transmitere a acesteia duc la subsumarea comunicarii categoriei serviciilor si la o conlucrare a producatorului cu utilizatorul, cu atat mai mult cu cat practica de folosire a consumatorului devine imperativul dupa care se structureaza productia. Informatia, pentru a putea vorbi despre asa ceva, trebuie considerata in cadrul mai general al transmisiei ei, al comunicarii. Asa cum se precizeaza si in urmatorul capitol, Accentul pe continuturi", informatia devine intr-un anumit sens coextensiva culturii, mai ales ca notiunea de informatie bruta, deci in afara procesului de comunicare si fara considerarea practicii de utilizare a acesteia, nu are nici un sens. Iar de aici decurge influenta crescanda a media, de masa sau de grup.
Spre deosebire de curentele post-moderne care predicau odata supunerea totala a productiei fata de cerere, a mass-media fata de cerintele pietei, autorul propune un model in care dereglementarea impusa de institutiile europene in domeniul audio-vizualului se combina cu o concentrare monopolista si cu o centralizare a activitatilor in jurul catorva grupuri leader incat elementele cele mai marcante si care deschid perspectivele de viitor cele mai interesante se deruleaza in afara spatiului public politic" (pg 183). Aceste recentralizari private au ca si corolare tendinta spre monopolizarea drepturilor de difuzare, formarea unei piete de produse informationale europene, precum si targhetarea unor piete segmentate si personalizate.
Segmentarea pietelor culturale se resimte si la nivelul spatiului public, fapt ce implica, cum se arata in capitolul Un spatiu public fragmentat si practici individualizate", o partiala invalidare atat a teoriilor sociologice ce urmeaza gandirea asupra interactiunilor interindividuale ale lui Simmel, Goffman sau Garfinkel, cat si a criticilor macrosociale facute de Habermas sau Arendt. Autorul propune depasirea acestei dihotomii dintre micro- si macro-comunicare, reorientand analiza celor patru modele de comunicare (presa de opinie, presa comerciala de masa, mass-media audio-vizuale si relatiile publice generalizate) pe alte criterii: relatia modele/subiectii cetateni, populatia implicata de ofertele mediatice, linia editoriala a articolelor si a programelor, raportul cu politicul si economicul, tipul de organizare adoptat si tehnicile de comunicare dominanta. Sus-amintita depasire a dihotomiei se sprijina si pe suprapunerea dintre public si privat, prin responsabilizarea individului in a-si asuma normele sociale, prin vulgarizarea istoriei, a psihologiei si a sociologiei, prin supraabundenta de reality-show-ri.
Start download in 10 secunde!
|
