Rezumat referat Rolul institutiilor si organismelor europene in protectia drepturilor omului
Rolul institutiilor si organismelor europene in protectia drepturilor omului
1.1.Conceptul de drepturi ale omului - clasificare
inscriindu-se in filosofia ,,dreptului natural si al gintilor" si stand la baza teoriei ,,contractului social" al lui Jean-Jacques Rousseau, conceptul drepturilor omului a fost formulat pentru prima data in secolul al XVIII-lea, insa a fost concretizat in timpul a doua mari evenimente: revolutia burgheza din Franta (1789) si rebeliunea coloniilor engleze din America de Nord impotriva Marii Britanii (1776).
Astfel, Declaratia revolutiei franceze privind drepturile omului si cetateanului, din 26 august 1789, da expresie filosofiei dreptului natural si consacra principiul egalitatii tuturor persoanelor in fata legii, ca principiu pe care se intemeiaza celelalte drepturi si libertati, cum sunt: dreptul la proprietate, la securitate, la rezistenta fata de opresiune, libertatea de gandire, de expresie si de manifestare. Declaratia de independenta a coloniilor engleze din America, adoptata la 4 iulie 1776 la Philadelphia, proclama principiul egalitatii intre indivizi, dreptul la viata si libertate ca drepturi inalienabile si instituirea guvernelor cu consimtamantul celor guvernati. Punerea in aplicare a drepturilor astfel proclamate, atat in S.U.A., cat si in Franta s-a realizat prin constitutii scrise.
Intentia acestor declaratii a fost de a aduce schimbari fundamentale in ordinea publica existenta dominata de ierarhii traditionale de natura economica, politica si ecleziastica. Idealul promovat de aceste declaratii era acela al egalitatii si fraternitatii, al convingerii ca oamenii sunt prin nastere egali si inzestrati cu anumite drepturi naturale, inalienabile. (Scaunas S, 1)
Contributii insemnate la definirea si cristalizarea drepturilor omului au adus si actele constitutionale engleze de la sfarsitul sec. al XVII-lea. Astfel, ,,Habeas Corpus", act adoptat de Parlament in 1679, garanteaza inviolabilitatea persoanei, iar ,,Bill of Rights" (Declaratia drepturilor) din 1689 recunoaste dreptul la alegeri libere, libertatea cuvantului, eliberarea sub cautiune, dreptul de a fi judecat de un tribunal cu jurii, precum si alte drepturi, insa primul document european in care au fost schitate primele elemente ale protectiei juridice a persoanei umane este ,,Magna Carta Libertatum", semnata in 1215 de regele Ioan Fara de Tara, document prin care se reglementeaza raporturile regelui cu nobilimea si biserica engleza, si care consacra dreptul la judecata potrivit legii: ,,Nici un om liber nu va fi inchis sau expulzat sau nimicit in vreun fel fara a fi judecat in mod legal de egalii sai, potrivit legilor tarii".
Protectia drepturilor omului prin instrumente juridice de transpunere a acestor drepturi in prevederi legale, a devenit un imperativ al comunitatii internationale dupa al doilea razboi mondial, in urma dezvaluirii atrocitatilor comise de nazisti, iar mai tarziu, si ca urmare a perpetuarii practicii incalcarii drepturilor omului in statele cu regimuri totalitare. Aceasta necesitate s-a concretizat in reglementari cu caracter universal sau regional ce au urmat semnarii Cartei O.N.U.(26 iunie 1945).
Astfel, Declaratia Universala a Drepturilor Omului, proclamata si adoptata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948 este primul document cu vocatie universala in acest domeniu si stabileste o conceptie unitara a comunitatii internationale despre drepturile si libertatile omului, deschizand calea spre un sistem de protectie internationala a drepturilor omului. ( Balahur D, 32) Dupa 1948, Adunarea Generala a O.N.U. a adoptat in acest domeniu peste 60 de conventii si declaratii prin care s-a avut in vedere si instituirea unor mecanisme specifice de protectie a acestor drepturi.
Drepturile omului sunt drepturi inerente si inalienabile ale fiecarei persoane, care definesc conditia umana intr-o societate civilizata. Omul ca fiinta rationala, nascuta libera, ca masura a tuturor lucrurilor, considerat ca scop si niciodata ca mijloc, reprezinta valoarea suprema pe care ar trebui sa se concentreze tot ce inseamna scopuri ale societatii organizate politic in stat. Transpus in planul preocuparilor juridice, conceptul de drepturi ale omului desemneaza, mai intai, drepturi subiective ale omului, de o anumita factura, care definesc pozitia acestuia in raport cu puterea publica, dar el devine o veritabila institutie juridica, un ansamblu de norme juridice internationale care au ca subiect de reglementare promovarea si garantarea drepturilor si libertatilor omului, apararea acestuia impotriva abuzurilor statelor si a pericolelor de orice natura. Putem discuta astfel despre drepturile omului, pe de o parte, ca despre o institutie de drept intern, mai precis de drept constitutional, care insumeaza normele ce reglementeaza statutul juridic al cetateanului cu privire la drepturile si libertatile fundamentale ale acestuia, si, pe de alta parte, ca despre o institutie de drept international, ca sursa de reguli juridice stabilite de comun acord de catre state pentru protectia fiintei umane, dar si ca principiu fundamental al dreptului international public. (Purda N, 25)
Drepturile omului reprezinta o expresie care echivaleaza cu drepturile fundamentale ale omului, recunoscute pe plan international, indicand un ansamblu de prerogative bazate pe demnitatea persoanei umane si a caror respectare se intelege a fi promovata in interesul tuturor oamenilor.
Unele surse bibliografice precizeaza ca drepturile omului si libertatile fundamentale sunt acele drepturi esentiale pentru viata, libertatea, demnitatea si dezvoltarea persoanei umane, a caror respectare universala si efectiva trebuie incurajata si promovata prin cooperarea internationala". (Büergenthal T, 28)
Drepturile omului sunt acele drepturi inerente fiintei umane, luata individual sau ca parte a unui grup social determinat. Omul este detinatorul acestor drepturi prin simplul fapt ca este barbat sau femeie, fiind dotat cu aceleasi atribute si aspira la aceleasi libertati, indiferent de rasa, etnie, sex, credinta sau nationalitate la care apartine.
Institutia drepturilor omului defineste si insumeaza un ansamblu de drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor, unii fata de altii, ale statelor de a apara si promova aceste drepturi, ale intregii comunitati internationale de a vegea la respectarea drepturilor si libertatilor respective in fiecare tara, intervenind in acele situatii in care drepturile omului ar fi incalcate intr-un anumit stat. (Duculescu V, 19)
Considram ca cea mai interesanta si completa definitie este cea care considera drepturile omului ca fiind acele prerogative conferite de dreptul intern si recunoscute de dreptul international fiecarui individ, in rapoturile sale cu colectivitatea si cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale si care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esentiale si a unor aspiratii legitime, in contextul economico-social, politic, cultural si istoric al unei anumite sociatati.
Drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective ale cetatenilor, esentiale pentru viata, libertatea si demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalitatii umane, drepturi stabilite prin Constitutie si garantate prin Constitutie si legi. Din aceasta definitie rezulta trasaturile caracteristice ale drepturilor fundamentale, si anume:
a)sunt drepturi subiective - in general, drepturile subiective sunt definite ca prerogative (puteri) ale unei persoane, prevazute in dreptul pozitiv, in virtutea carora aceasta poate sa se comporte intr-un anume fel (poate sa adopte un anumit comportament), sau sa pretinda alteia un anume comportament, putand apela la ajutorul organelor statale competente, in situatia in care este impiedicata sa adopte comportamentul licit dorit sau in situatia in care, pretinzand alteia, conform legii, un anume comportament, aceasta nu-l adopta.
Start download in 10 secunde!
|
