Referate Religie
| Referat | Nr. de downloaduri |
Ce este DumnezeuDumnezeu este o Fiintă spirituală şi nu una fizică (Ioan 4,24; 2 Cor. 3,17-18). Un spirit nu este alcătuit din carne şi oase (Lk. 24,39). El nu este ca lucrurile fizice (F.A. 17,29; Rom.1,23). Din moment ce aşa stau lucrurile, cum explicăm faptul că Biblia Il descrie pe Dumnezeu ca avand un corp, lucru pe care l-am inţeles din referirile la mainile, braţele, ochii, picioarele, urechile etc. S |
12 |
Ce este islamulIslamul este un cuvant arab şi inseamnă a se supune, a asculta, a fi docil. Din cauză că se bazează pe o deplină supunere faţă de Allah i se spune islam. Oricine poate constata că universul in care vieţuim se intemeiază pe o randuială, pe o ordine. Există nişte legi şi interacţiuni intre toate unităţile care alcătuiesc acest univers. Totul este dispus |
1 |
| |
Ce este rugaciuneaCe este rugaciunea Stim cu totii. In Filocalia ( Culegere din scrierile Sfintilor Parinti care arata cum se poate omul curati, lumina si desavarsi ), aflam ca rugaciunea inseamna vorbirea mintii noastre cu Dumnezeu. Dumnezeu este Duh, este Minnte, este Intelepciune. Deci, tot cu aceasta latura a vietii noastre comunicam cu Dumnezeu prin rugaciune. Cand ne rugam lui Dumnezeu, cand dialogam cu El, cand Ii spunem pasurile noastre si Il rugam sa ne |
6 |
Ce se sarbatoreste de CraciunCe se sarbatoreste de Craciun Pentru milioane de oameni, sarbatorile de iarna sunt o ocazie de a fi cu familia si cu prietenii, de a reinnoi legaturile cu cei dragi. Multi altii le considera un timp pentru a reflecta la nasterea lui Isus Cristos si la rolul sau in salvarea omenirii. In Rusia, oamenii nu au fost intotdeauna liberi sa serbeze Craciunul, asa cum au fost in alte tari. Desi Biserica Ortodoxa Rusa a celebrat Craciunul secole la rand, |
38 |
Cel dintai chematNumele sau este de origine greaca ("andreia" insemnand barbatie sau valoare) si se pare sa fi fost destul de răspandit printre evreii din secolele doi si trei inainte de Iisus. Sf. apostol Andrei s-a născut in Bethsaida din Galileea si este fratele Sf. Petru. Amandoi erau pescari si trăiau in aceeaşi casa la Capernaum in momentul cand l-au intalnit pe Iisus. Din evanghelia lui Ioan aflam ca Andrei a fost ucenicul lui Ioan Bo |
5 |
Cel mai mare darMintea noastra ne indeamna sa facem daruri celor pe care-i iubim, celor de care ne pasa; daruri mai mari sau mai mici, in functie de inima noastra si de pretuirea de care se bucura persoana gratulata in inima noastra. Noi, toti oamenii, chiar daca culoarea pielii e alba ori negra, galbena ori rosie, semanam de fapt intre noi, avem un comportament social asemanator, avem trairi reprezentari si manifestari asemanatoare, iubim si uram, daruim si |
5 |
Cele 7 zile ale creatieiRelatarea Scripturii cu privire la creaţie incepe astfel: La inceput Dumnezeu a făcut cerurile şi pămantul. Pămantul era pustiu şi gol; peste faţa adancului de ape era intuneric şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: Să fie lumină!" Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună şi Dumnezeu a despărţit lumina de intun |
31 |
Cele 9 fericiri1.Fericiti cei saraci cu duhul , ca acelora este Imparatia Cerurilor ; 2.Fericiti cei ce plang , ca aceia se vor mangaia ; 3.Fericiti cei blanzi , ca aceia vor mosteni pamantul ; 4.Fericiti cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate , ca aceia se vor satura ; 5.Fericiti cei milostivi , ca aceia se vor milui ; 6.Fericiti cei curati cu inima , ca aceia Il vor vedea pe Dumnezeu ; 7.Fericiti facatorii de pace , ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor |
17 |
Cine ataca Biserica CatolicaNe copleseste amaraciunea vazand cum dupa sperantele neimplinite ale iernii anului 1989, Romania nu numai ca a ramas infeudata nomenclaturii comuniste, dar a acumulat toate influentele nocive dezvoltate in lumea vestica de aceeasi conspiratie care a instaurat comunismul in estul Europei. S'a denaturat increderea si cinstea pe care se bazau relatiile dintre locuitorii Europei dinainte de cel de-al doilea razboi mondial, cand aj |
3 |
Cine sunt martorii lui IehovaMartorii lui Iehova sunt servii lui Dumnezeu pentru naţiunile şi popoarele lumii. Conducătorul Suprem al Universului a avut intotdeauna servi pe pămant care să reprezinte cauza Sa. Scopurile Sale trebuie proclamate. Profetul Isaia spune: ci voi veţi fi numiţi preoţi ai lui Iehova; oamenii vă vor numi servi ai Dumnezeului nostru" (Is. 61:6, A.S.V.). David de asemenea, a scris: binecuvantaţi pe Ie |
4 |
Top referate1
- Plan de afaceri SC Ambient SRL (2548)
- Constructie epica (1912)
- Gestionarea deseurilor (1611)
- Greuceanu Rezumat (1555)
- Cartea nuntii - rezumat pe capitole (1522)
- Dumbrava minunata II (1406)
- Suflete tari - rezumat (1025)
- Managementul educational (817)
- Planeta celor doi sori (811)
- La tiganci - rezumat (763)
- Ambreiajul (739)
- Morometii - rezumat (738)
- Aventurile lui Tom Sawyer (719)
- ONG-urile (709)
- Palatul de clestar (693)
- Cehia (623)
- Fascismul (599)
- Iona - Marin Sorescu (569)
- Mos Goriot (543)
- Iudaismul (527)
