Rezumat referat Politica regionala a Uniunii Europene-continut si evolutie
Politica regionala a Uniunii Europene-continut si evolutie
Politica regionala urmareste sa corecteze dezechilibrele regionale astfel incat sa se asigure o repartizare mai echilibrata a populatiei si activitatilor economice pe ansamblul teritoriului.
Necesitatea unei politici regionale, care sa aiba in vedere echilibrarea repartitiei demografice si localizarea polilor de dezvoltare, ca si sustinerea eforturilor regiunilor cel mai slab dezvoltata pentru a le ajunge din urma pe celelalte, nu a scapat atentia legiuitorului comunitar de-a lungul celor peste patru decenii de existenta a UE.
Tratatul privind crearea CECO(1951) recunostea deja existenta unor contraste importante, insa abia in preambului Tratatul de la Roma semnatarii acestuia isi declarau intentia de a actiona eficient pentru reducerea decalajelor socio-economice. Cu toate ca Tratatul de la Roma recunoaste, in preambul, importanta problemelor regionale si fixeaza obiectivul ?unei dezvoltari armonioase prin reducerea decalajului intre diferitele regiuni si a ramanerii in urma a celor mai putin favorizate?, el nu prevede o politica regionala.
Abia Actul Unic European, intra in vigoare la 1 iulie 1987,care a introdus in tratat titlul intitulat ?Coeziunea economica si sociala?, a furnizat o baza institutionala dezvoltarii unei politici regionale. Pana in 1975 (anul in care s-a creat un fond structural special-Fondul European de Dezvoltare Regionala-F.E.D.E.R.), Comunitatea nu a jucat un rol activ in acest domeniu. Putem spune deci, ca punerea in practica a unei adevarate politici comunitare regionale este destul de recenta.
Constructia europeana are ca efect crearea unui ansamblu de state care intretin legaturi economice stranse si rezolva impreuna problemele de interes comun. Totusi, conceptul de integrare a UE nu poate fi considerat drept credibil, decat cu conditia mentinerii intre statele membre a unei coeziuni economice si sociale corespunzatoare.
in aceasta perspectiva, dispozitiile ?Agendei 2000? referitoare la politica structurala au avut ca obiectiv sa raspunda unei duble provocari:
pe de o parte, ameliorarea eficientei instrumentelor politicii structurale pentru realizarea obiectivului de coeziune economica si sociala;
pe de alta parte, asigurarea perenitatii politicii structurale in cadrul viitoarei largiri a UE catre TECE.
Realizarea unei dezvoltari armonioase facea parte inca din 1957 dintre obiectivele Comunitatii Economice Europene; instaurarea unei piete comune trebuia sa permita asigurarea dezvoltarii statelor membre si recuperarea diferentelor de dezvoltare intre anumite regiuni.
Criza economica din 1973 si restructurarile economice care au urmat au pus in lumina diferente de dezvoltare intre anumite state membre. Aceste disparitati intre regiuni s-au multiplicat mai ales in urma aderarii Marii Britanii si a Irlandei si apoi a Greciei, Portugaliei si Spaniei. incepand cu aceste momente, a devenit indispensabila necesitatea punerii in functiune a unei adevarate politici structurale, astfel incat sa fie posibila reducerea diferentelor de dezvoltare si de nivel de viata.
Din 1988, patru principii stau la baza gestiunii si atribuirii Fondurilor structurale:
programarea, care inseamna planificarea cheltuielilor pentru un anumit numar de ani in scopul atingerii de obiective strategice () si mai multa coerenta in politica urmata si in proiectele finantate?;
parteneriatul (), in conceperea si punerea in practica a programelor () implica o multitudine de actori ai sectorului privat, in special de pacte sociale, alaturi de autoritatile regionale si locale?;
concentrarea, care inseamna ca fondurile se orienteaza catre regiuni care au cea mai mare nevoie si care a crescut de-a lungul timpului?;
aditionalitatea (), Fondurile structurale venind mai degraba sa completeze decat sa inlocuiasca cheltuielile publice existente.
Acestor patru principii de baza, li s-ar putea adauga regula co-finantarii nationale a proiectelor, care obliga statele sau regiunile beneficiare sa participe la costuri. Amplitudinea co-finantarii ceruta este destul de larga deoarece poate sa mearga de la 15% la 85% din suma investita.
Pe langa actiunea Fondului Social European, alte Fonduri structurale au puse in functiune de-a lungul timpului, fiecare dintre ele avand obiective precise. Astfel, Comunitatea a mai creat pe parcursul constructiei sale urmatoarele Fonduri structurale:
Fondul European de Orientare si Garantie Agricola (FEOGA-referitor la finantarea politicii agricole comune)-sectiunea Orientare?, care contribuie la dezvoltarea si ajustarea structurala a zonelor rurale cu intarziere in dezvoltare, prin imbunatatirea eficientei structurilor de productie, de prelucrare si de comercializare a produselor agricole si silvicole;
Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDER)-care constituie pilonul politicii regionale si ale carui ajutoare privesc in mod specific regiunile ramase in urma din punct de vedere al dezvoltarii, precum si cele care cunosc dificultati structurale si de reconversie economica;
Instrumentul Financiar de Orientare a Pescuitului (IFOP)-care este un instrument structural financiar destinat sectorului de pescuit.
Alaturi de aceste Fonduri structurale, exista din 1993 si un Fond de Coeziune. Acest fond finanteaza infrastructurile de transport si de mediu inconjurator in statele membre al caror PIB pe locuitor este inferior valorii de 90% din media comunitara. in 2003, beneficiau de Fondul de Coeziune urmatoarele tari: Grecia, Spania, Irlanda si Portugalia.
Conceptul de coeziune economica si sociala a fost introdus de Actul Unic European, insa, din 1992, de la Tratatul privind Uniunea Europeana de la Maastricht, el a devenit unul din cei trei piloni ai Comunitatii Europene, la fel ca si piata unica si uniunea economica si monetara. Efortul de coeziune este si in perioada 2000-2006 o prioritate pentru UE, care se reflecta in plan bugetar: politica structurala reprezinta al doilea sector de cheltuieli al Uniunii, dupa politica agricola comuna.
Start download in 10 secunde!
|
