Rezumat referat O lume rasturnata-gustul rosiei
O lume rasturnata-gustul rosiei
Pornind de la o logica a contextului mai nuantata, neexclusiva, acceptand si gusturi culinare, A.J. Greimas, afirma dupa cum remarca J.M. Flock intr-un interviu publicat de La Monde" in dosarul consacrat problematicii semiotice: Cred ca la un moment dat se va vedea ca semiotica a jucat rolul de a starni curiozitetea in domenii exclusive din cultura clasica si a integrat in sfera cercetarii stiintifice universuri de semnificatie care nu faceau parte din reflectia traditionala."1 Un astfel de domeniu exclus anterior din reflectia traditionala este semiotica gustului. De aceeasi parere este si Roland Barthes; O haina, un automobil, o mancare gatita, un gest, un film, o imagine publicitara, o mobila, un titlu de ziar, iata in aparenta o serie de obiecte eteroclite. Ele au insa in comun faptul ca sunt semne si li se aplica aceeasi activitate: lectura. Omul modern isi petrece timpul citind imagini, gesturi, comportamente: () aperitivul (whisky sau pernod [imi spune] stilul de viata al gazdei mele. Toate aceste lecturi sunt prea importante in viata noastra, implicand prea multe valori sociale, morale, ideologice pentru ca o reflectie sistematica sa nu incerce sa le ia in discutie pentru moment vom numi aceasa reflectie semiologie. Stiinta a mesajelor sociale? Siinta a mesajelor culturale?‘‘ 2
Doi teoreticieni ai semioticii sunt Hjelmslev si Umberto Eco. Hjelmslev propune ca postulat fundamental al unei semiotici diagrama alcatuita din planul expresiei si al expresiei, fiecare avand substanta si forma. Cele doua sisteme care vor constitui in functive ale functiei-semn vor lua nastere prin pertinizarea de catre formele respective ale materiei amorfe. Ca rezultat, apar substantele ce sunt ocurente organice intr-un sistem conform tipurilor stabilite de formele corespunzatoare. Prin corelarea celor doua forme apare functia-semn. Eco face insa corelatia intre doua unitati ale substantei, in aspectul lor pur formal si sistematic: functia-semn este ocurenta unui proces semiozic dinamic. Functivii functiei-semn sunt elemente ale substantei. Aceste substante fomalizate le numeste Eco unitati culturale. intre conditiile materiale specifice de viata, unitatile de experienta care provin din actul perceptiv si unitatile culturale si formele semnificante care le denoteaza printr-un tip de semioza exista o legatura foarte stransa, dat fiind ca experienta empirica e determinata de o retea de stipulari culturale. 3
O notiune importanta cu care opereaza semiotica este codul. Codul poate avea, dupa Umberto Eco, patru acceptiuni:
sistem sintactic, adica o serie de legi combinatorii interne, semnale ce nu sunt conexe sau conectibile la diferite stari de gust. Daca de pilda degustatorul rosiei este un nebun, dupa ce o gusta, el poate sa o arunce in capul cuiva, stropind astfel o persoana nevinovata, caci, dupa Morris, semnificatia nu este altceva decat o «predispozitie de a raspunde la un stimul dat»;
sistem semantic, adica o serie de stari ale unui obiect (gustului i se pot asocia cuvinte);
o regula care asociaza unele elemente ale sistemului cu alte elemente ale sistemului, adica unei serii de semnale ii corespunde un anumit raspuns.
Cand un cod asociaza elementele unui sistem vehiculant elementelor unui sistem vehiculat, primul devine expresia celui de-al doilea, care la randul sau devine continutul primului. Avem de-a face cu o functie-semn atunci cand o expresie este corelata cu un continut, iar ambele elemente corelate devin functive ale corelatiei. Un semnal poate fi un stimul care nu semnifica nimic, dar provoaca sau solicita ceva: cand este insa utilizat ca antecedent recunoscut al unui consecvent prevazut, iata ca este considerat drept semn, deoarece el tine locul propriului sau consecvent (fie pentru emitator, fie pentru destinatar). Un semn este constituit intotdeauna (din unul sau mai multe) elemente ale unui plan al expresiei, corelate conventional (cu unul sau mai multe) elemente ale unui plan al continutului. Ori de cate ori exista o corelatie de acest tip, recunoscuta de o societate omeneasca, este vorba de un semn.
Obiectul semiotic al unei semantici este in primul rand continutul, nu referentul, iar continutul se defineste ca o unitate culturala. O unitate culturala nu cere niciodata sa fie inlocuita cu ceva care sa nu fie o unitate semiotica. Unitatea culturala e o abstractiune «materializata», intrucat cultura traduce continuu semne; ea ne propune un lant neintrerupt de unitati culturale care alcatuiesc alte unitati culturale. Unitatile culturale se detaseaza pe fondul unei activitati sociale care le face reciproc echivalente si sunt postulatele semiotice ale acelei ecuatii intre coduri, pe care societatea le stabileste mereu, ale acelei corelatii intre forme si continuturi din care se alimenteaza o cultura.
Ca agent degustator alegem o unitate culturala precum gustul rosiei (Lycopersicum esculentum) si o definim in termenii opozitiei fata de pozitia pe care o ocupa in sistem. in ce priveste gustul acestei substante organice terestre, materie solida (carnea) + lichida (zeama) (dupa clasificarea lui Sebeok), asadar gustul rosiei, avem o seri de alegeri:
la francezi: gustul rosiei + gustul altor legume (garnitura la mancarurile de baza);
la englezi: gustul rosiei + gustul carnii de ovina , gustul rosiei + gustul carnii la gratar;
la americani: gustul rosiei + gustul carnii de vaca la tava sau la gratar;
la germani: gustul sucului de rosii la micul dejun;
la popoarele nordice (suedezi, norvegieni, finlandezi): gustul rosiei + gustul sandvisului din carne de pasare, gustul rosiei + gustul crochetei, gustul rosiei + gustul paneului;
la cehi si slovaci: gustul supei de rosii + gustul zaharului (supa indulcita), gustul rosiei + gustul snitelului de porc a la Praga;
la sarbi: gustul rosiei + gustul carnii de ovina pregatita ciorba sau kebab;
la bulgari si romani: gustul rosiei in ciorbe, borsuri, ghiveciuri.
Avem asadar simple valori emanand de la sistem. Pentru a defini aceasta unitate culturala, am situat-o intr-un sistem de alte unitati culturale care i se opun sau o circumscriu. Aceasta unitate culturala «exista» doar in masura in care este definita o alta unitate culturala care i se opune. Ea este doar relatia intre diferitele elemente ale unui sistem de unitati culturale, care preia de la fiecare din termeni ceea ce le este comun. Exista o interactiune foarte stransa, si pe mai multe directii, intre viziunea despre lume, modul in care o cultura pertinenteaza propriile unitati semantice si sistemul semnificatiilor care le denumesc si le «interpreteaza» .5
Codul instituie corelatii intre marimi, in felul acesta luand nastere intregul. Sistemul vegetal, din care face parte si tomata, este un construct teoretic bazat pe diferente si asemanari intre termeni: gustul rosiei obisnuite sau clasice, gustul rosiei-cireasa (tomata cherry), gustul rosiei-pruna, gustul rosiei buchet, gustul rosiei carnoase, gustul soiului «Pritchard», gustul soiului «Linia 71», gustul soiului «Aurora», gustul soiului «Plovdiv». Procesul de perceptie, inrudit cu fenomenul estetic, il face pe agentul degustator sa constate urmatoarele fapte: gustul rosiei obisnuite este dulce-acrisor, cu aroma puternica, gustul rosiei-cireasa este foarte pronuntat, aroma rosiei galbene nu este foarte pronuntata, gustul rosiei-pruna este pronuntat, fainos. Rosia buchet are un gust mai pronuntat, iar rosia carnoasa o aroma foarte pronuntata. Soiurile pentru salata, precum soiul Linia 71" si Pritchart" are un gust placut, un procent ridicat de zahar si aciditate mai mare. Soiul Linia 71" are un gust suculent, iar soiul Pritchard" are un gust placut si putin acrisor. Soiurile pentru industrie au un procent mai mare de substanta uscata, au gust placut si mustos. Gustul soiului Aurora" este placut, putin acrisor, iar gustul soiului Plovdiv" este placut dar uscat. Experienta decupeaza deci continuum-ul si face pertinente unele unele unitati considerand altele drept variante, asa cum se intampla in sistemul gustului rosiei, unde se stabileste un prag al opozitiilor intre doua soiuri de rosii si se considera variatiile ca fiind facultative. Fiecare termen al sistemului e inteles de Eco ca expresie a propriei actualizari relational-sintactice, posibila actualizare care devine element al propriului continut. Termenul sistemului are intotdeauna o anume adancime.
Necesitati practice il imping pe un subiect degustator sa perceapa cu mai mare finete pentru ca operatia sa de segmentare plaseaza in sistem" exigentele sale. Din acest moment unitatile culturale adecvat segmentate il predispun sa perceapa ca realmente" constituite diferentele gustative. Ele sunt materialmente" intemeiate pe existenta obiectiva a continuum-ului numai ca unitati fiind, sunt instituite de actiunea culturala al carei obiect este continuum-ul material. Din acest continuum subiectul degustator alege un esantion din esantioane (Goodman) o rosie din soiul clasic, cu scopul de a-i descrie gustul. El fragmenteaza fructul pentru a-i afla gustul. Coaja este mai acra decat carnea. Dupa mestecare indelungata coaja isi pierde gustul acru, care devine inecacios. Miezul e mai dulceag, dar dupa mestecare devine acru. L’arrierč-goűt lasa senzatia de dulce acrisor. Semintele au un gust acru, un acru ce ciupeste limba. Gustul se simte si in cerul gurii si pe buze. Pentru a scapa de gust agentul degustator da de cateva ori cu limba peste buze intr-o miscare de maturare. Pentru diferiti subiecti degustatori gustul rosiei poate constitui, dupa masticatia lui, patru tipuri de mesaje, patru tipuri de notiuni privind gustul, carora le corespund patru tipuri de raspunsuri ale destinatarului:
AB - nivel critic - eliminarea fructului din gura
BC - nivel de alarma - stare de alarma (gustul rosiei este nou pentru subiect)
CD - nivel de siguranta - stare de repaos (masticatie)
AD - nivel insuficient - alimentare.
Subiectul degustator stie ca nivelul critic inseamna eliminare", iar nivelul de alarma inseamna primejdie", in timp ce nivelul de insuficienta inseamna foame". Este un al treilea sistem concrescut din primul, astfel ca primul permite functiei-semn pe care o instituie sa intretina un dublu raport conotativ. Astfel AB poate denota pericol" si conota in acelasi timp fie eliminare", fie continuarea masticatiei si pastrarea unui gust neplacut in gura. Cele doua conotatii se pot exclude reciproc.
Pe langa gust, rosia mai poate fi recunoscuta dupa forma si marimea ei. Cand un subiect are in mana urma a ceva rotund si moale, urma este de obicei un text. Interpretata ca amprenta si vector, o urma nu genereaza pur si simplu semnificatia unei unitati de continut (o rosie), ci a unui adevarat discurs (Am avut in mana o rosie cu gust dulce-acrisor"). Prin amprenta avem o metafora, prin asemanarea cu cel care a lasat-o si pe care il reprezinta"6 si o metonimie deoarece urma e folosita ca proba a unei contiguitati anterioare cu obiectul care a imprimat-o. Pentru a realiza abductia, obiectul este conventional recunoscut ca apartinand unei clase precise de agenti. Denotatia primara a expresiei este rotund + mare" iar restul a ramas obiectul unei simple inferente. Gustul face parte alaturi de simtul tactil si de cel vizual dintr-o sinestezie care nu face decat sa intregeasca analiza unitatii culturale alese.
Prin canalul vizual, ochii, culorile obiectelor pe care le privim, inclusiv alimentele, genereaza efecte psihice si fizice diferite. Rosul imprima o stare de excitare, aprindere, insufletire, mobilizare, agresiune, apropiere. Segmentarea s-a produs in interioarul continuumului culorii rosu. Astfel rosiile obisnuite sunt de culoare rosu-deschis, rosiile-cirese de culoare rosu-aprins, rosiile galbene sunt de culoare galben-portocaliu, rosiile prunisoare au culoarea rosu-portocaliu, rosiile buchet au culoarea rosu-inchis, iar rosiile carnoase au culoarea rosu-stacojiu. Rosia «Linia 71» are miezul de culoare rosu-caramiziu, rosia «Pritchard» are culoarea rosu caramiziu, rosia «Pritchand» are miezul rosu uniform, rosia «Aurora» are culoarea rosu-intens si verzuie in jurul pedunculului, rosia «Plovdiv» are culoare rosu inchis. Acestea sunt interpretari naive unde stiinta a decupat in continuum pentru a justifica in termeni de lungime de unda o unitate pe care experienta comuna o decupare deja in contul sau, dandu-i numele de rosu.6
Comunicarea cu alimentul cu ocazia consumului efectiv se refera la intregirea mijloacelor de comunicare vizual, olfactiv, tactil, auditiv pentru situatia receptarii lui de la distanta cu canalele supraalimentare pe care le permite gura, si care se implica cu ocazia ingerarii, muscarii si masticatia (gustul, aroma). Prin aroma se intelege senzatia generata de proprietatile unor substante, care introduse in gura stimuleaza receptorii pentru gust si miros, iar uneori si receptorii de durere si temperatura care sunt in gura.
Alimentele, in special rosiile, trebuie sa fie inzestrate adecvat cu valori senzoriale, deoarece indiferent de utilitatea lor metabolica nu sunt apreciate si, cel mai adesea, nici nu sunt ingerate daca nu furnizeaza consumatorului suficienta informatie pentru a stimula sistemul senzorial. Aceasta cu atat mai mult cu cat emisia de informatii cu care opereaza valorile senzoriale este destinata si se rasfrange pe plan psihic. Consumatorii doresc ca produsele si serviciile alimentare sa fie suficient de bine echipate cu valori senzoriale, pentru ca ele sa raspunda nevoilor alimentatiei. La inzestrarea alimentelor cu caracteristicile organoleptice preferate, de exemplu dominant sarate, acre, dulci, aromate, nu trebuie uitat nici un moment ca intermediul particularitatilor senzoriale se poate realiza o mare diversitate sortimentala, si tot prin intermediul acestora se obtin cele mai relevante valori de personalitate ale preparatelor alimentare.
Start download in 10 secunde!
|
