Referate Istorie
| Referat | Nr. de downloaduri |
Domnia lui Alexandru cel Bun IIDomnia lui Alexandru cel Bun II Alexandru cel Bun, fiu al lui Roman I, a fost sprijinit in preluarea domniei de către Mircea cel Bătran. Acesta a devenit domn impotriva voinţei regelui Vladislav Iagello, a feudalilor poloni şi lituanieni şi a lui Witold, mare cneaz al Lituaniei, văr cu regele, care ar fi vrut să inscăuneze in Moldova pe Ivaşcu, fiul lui Petru Muşat. Alexandru a depus jurăman |
4 |
Domnita RaluDescinde din familia voievodului fanariot din Ţara Romanească Ion Gheorghe Caragea, numit de inalta Poartă Otomană, pe scaunul voievodal in 1812: vremuri tulburi, grele pentru ţară, dar benefice pentru domn ce trebuia să strangă averi peste averi pentru a-şi asigura familia cu trai indestulat; familie numeroasă alcătuită din Doamna Ţării, Elena, soţia voievodului şi m |
3 |
| |
Doua cetatiDoua cetati Vreme de veacuri, locul cetăţii de reşedinţă a regilor daci a reprezentat o mare necunoscută, deşi numele său, Sarmizegetusa Basileion (Sarmizegetusa Regală), ne fusese transmis de către geograful Ptolemeu, incă din sec. al II-lea d. Hr. Multă vreme s-a crezut că ruinele romane de la Grădiştea - localitate hunedoreană situată in Depresiunea Haţe |
4 |
Dracon si SolonDracon si Solon Problema cea mai stringentă constă in elaborarea unor legi scrise,punandu-se capăt abuzurilor aristocraţiei. O primă reformă,care transmisese sarcina aceasta unui număr de 6 tesmoteţi,dă greş. După tentativa lui Cilon,care incearcă să pună mana pe Acropole şi să instaureze tirania la Atena,dar intampină rezistenţa victorioasă a arhontel |
13 |
Drept si credinciosDrept si credincios La 8 februarie 1431, un grup de nobili venind din Ţara Romaneasca i-au făcut pe mulţi locuitori din Nürnberg, pe atunci oraşul dietelor imperiale, să sfideze frigul şi să ia parte la un eveniment istoric important: impăratul Sigismund de Luxemburg acorda domnia Ţării Romaneşti lui Vlad, cel care trăise la curtea sa vreme de 8 ani. Chiar in aceea zi, impărat |
2 |
Drumetii prin Piatra CraiuluiGeograful francez Emmanuel de Martonne (1873-1955), fost profesor de geografie la Facultatea din Cluj, cel care ne-a dat primul studiu aprofundat asupra morfologiei Carpatilor Meridionali, a infatizat dupa cum urmeaza Piatra Craiului, in ansamblul montan din care face parte " Accidentul morfologic" principal il constituie partea calcaroasa a Pietrei Craiului, culminand la 2241 m. Ea contrasteaza cu formele masive ale Bucegilor si Iezerul de la ca |
5 |
Edmund BuriceEdmund Burice S-a nascut la 1 ianuarie 1729 la Dublin, fiu al unui notar prtestant, urmeaza Trinity Collepe din Dublin, obtinandu-si licenta in drept, pe care il va practica ulterior la Londra. Secretar al unor personae cu rang inalt, ulterior parlamentar, Burke va avea ocazia sa viziteze Franta, unde va fi naplacut surprins de parerile enciclopedistilor. El se afirma ca un sustinator al partidului Whig si va denunta politica Guvernului fata de |
2 |
Educatia in GreciaEducatia in Grecia Aceeaşi varietate - după regiuni şi in funcţie de condiţiile economice şi sociale - este evidentă şi in domeniul educaţiei, al obiceiurilor, al vieţii familiare. in liniile generale insă acestea au aspecte constante in treaga lume grecească a epocii clasice. La naşterea unui băiat era obiceiul să se atarne la uşa dinspre stradă o ramură |
2 |
Efectul Gulfstream asupra climei europeneCercetatorii de la Centrul National de Oceanografie din Marea Britanie au publicat recent un articol in prestigioasa revista Nature in care anunta incetinirea, in ultimele decenii, a vitezei curentului Gulf Stream. Format in Marea Caraibelor, Curentul Golfului - sau Gulf Stream - are doua mari cai de circulatie. Calea nordica duce apele calde tropicale pana in partea de nord a Peninsulei Scandinave. Odata cu racirea progresiva a apelor curentu |
3 |
EgiptulEgiptul Egiptul se afla in partea nord-estica a continentului african, pe tarmurile a doua mari. In partea de nord, Egiptul este scaldat de Marea Mediterana la est si de Marea Rosie. Egiptul se invecineaza la vest cu Libia, la sud cu Sudan si la nord-est cu Israel. Intre desert si tarmul muntos al Marii Rosii, intregul teritoriu este strabatut de fluviul Nil. Cele mai cunoscute atractii turistice ale orasului sunt monumentele si relicvele Egipt |
4 |
|
|
Top referate1
- Plan de afaceri SC Ambient SRL (2548)
- Constructie epica (1912)
- Gestionarea deseurilor (1611)
- Greuceanu Rezumat (1555)
- Cartea nuntii - rezumat pe capitole (1522)
- Dumbrava minunata II (1406)
- Suflete tari - rezumat (1032)
- Managementul educational (817)
- Planeta celor doi sori (811)
- La tiganci - rezumat (763)
- Ambreiajul (740)
- Morometii - rezumat (738)
- Aventurile lui Tom Sawyer (719)
- ONG-urile (714)
- Palatul de clestar (693)
- Cehia (623)
- Fascismul (600)
- Iona - Marin Sorescu (569)
- Mos Goriot (543)
- Iudaismul (527)
