Rezumat referat Cooperarea dintre Romania si Europol
Cooperarea dintre Romania si Europol
Ideea unui Oficiu European de Politie a fost lansata pentru prima oara cu ocazia Consiliului European de la Luxemburg, din 28 si 29 iunie 1991. Planul de atunci avea in vedere infiintarea unui nou organism care sa ofere cadrul necesar pentru dezvoltarea colaborarii organelor de politie din statele membre ale Uniunii pentru prevenirea si combaterea pe plan international a crimei organizate, inclusiv a terorismului si a traficului de droguri. Conventia prin care s-au pus bazele Europolului a fost semnata in iulie 1995 si a intrat in vigoare la 1 octombrie 1998. Pentru a concretiza mai repede cooperarea politiei europene, in ianuarie 1994 a fost infiintata Unitatea "Droguri". Scopul principal al acestei Unitati a fost combaterea traficului de droguri si a activitatilor de spalare a banilor asociate acestuia. Ulterior, mandatul sau a fost largit pentru a include si masuri de combatere a traficului cu substante radioactive si nucleare, a retelelor de imigrare clandestina, a traficului ilegal cu autoturisme si a spalarii banilor proveniti din astfel de delicte; mai tarziu, la toate acestea s-a adaugat si combaterea traficului cu fiinte umane.
Oficiul European de Politie, care a preluat activitatile Unitatii "Droguri", Europol, a devenit operational de la 1 iulie 1999. Europol, cu sediul la Haga, actioneaza in aceleasi domenii si, de la 1 ianuarie 1999, are competente si in combaterea terorismului si a falsificarii banilor.
In present, in urma deciziei luate de catre ministrii UE in 24 februarie 2005, la conducerea Europol se afla Max-Peter Ratzel. Pana acum sef al unitatii germane de politie de lupta impotriva crimei organizate, acesta va prelua pentru 4 ani postul de sef al Europol.
Romania a devenit membru Europol in urma acordului semnat cu Oficiul European de Politie, la 25 noiembrie 2003. Acest accord a fost ratificat prin Legea nr. 197 din 25 mai 2004. In momentul in care Romania va deveni membru al UE, va capata si drept de decizie in Europol.
Termenii si conditiile colaborarii dintre autoritatile romane si Europol sunt precizate in acest acord. Astfel asa cum rezulta din articolul 2 al Legii nr.197/2004 scopul acordului este de a intensifica cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, actionand prin intermediul Europol, si Romania pentru combaterea formelor grave ale criminalitatii internationale in special prin schimbul de informatii si contacte periodice intre Europol si Romania, la toate nivelurile corespunzatoare.
Art.3 al aceleiasi legi precizeaza domeniile infractionalitatii la care se aplica acordul.
Potrivit articolului sus mentionat cooperarea, se va referi, potrivit interesului de cooperare al partilor contractante in situatii speciale, la toate domeniile de criminalitate incluse in mandatul Europol la data intrarii in vigoare a acordului, precum si la infractiunile conexe.
Infractiunile conexe reprezinta infractiuni savarsite in vederea obtinerii mijloacelor pentru comiterea faptelor din toate domeniile de criminalitate incluse in mandatul Europol, infractiuni savarsite in vederea inlesnirii ori comiterii unor astfel de fapte si infractiuni savarsite in vederea eludarii raspunderii pentru astfel de fapte.
In cazul in care mandatul Europol este modificat in vreun fel, Europol poate sa propuna, in scris, de la data la care schimbarile in mandatul Europol intra in vigoare, aplicarea acordului in conformitate cu noul sau mandat. In acest sens, Europol va informa Romania asupra tuturor aspectelor relevante legate de schimbarea mandatului. Acordul se va extinde asupra noului mandat de la data la care Europol primeste acceptarea scrisa a propunerii din partea Romaniei, in conformitate cu procedurile sale interne.
Domeniile de criminalitate incluse in mandatul Europol sunt :
1.Traficul ilegal de droguri; reprezinta infractiunile enumerate in art. 3(1) din Conventia Natiunilor Unite din 20 decembrie 1988 impotriva traficului ilicit de droguri si substante psihotrope si prevederile care amendeaza sau inlocuiesc acea conventie;
2.infractiuni legate de substante radioactive si nucleare; reprezinta infractiunile enumerate in art. 7(1) din Conventia privind protectia fizica a materialelor nucleare, semnata la Viena si la New York la 3 martie 1980, si care se refera la materialele nucleare si/sau radioactive definite in art. 197 din Tratatul Euratom si Directiva 80/836 Euratom din 15 iulie 1980;
3.contrabanda cu imigranti; reprezinta activitatile intreprinse in mod deliberat pentru facilitarea, in scopul obtinerii unor castiguri financiare, a intrarii, sederii sau angajarii pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene contrar legilor si conditiilor aplicabile pe teritoriul lor si in Romania contrar legislatiei sale nationale;
4.trafic cu fiinte umane; reprezinta supunerea unei persoane influentei ilegale si reale a altor persoane folosind violenta sau amenintari ori prin abuz al autoritatii sau intrigii, in mod special privind exploatarea prostitutiei, formele de exploatare sexuala si exploatarea minorilor ori traficul cu copii abandonati. Aceste forme de exploatare includ, de asemenea, producerea, vanzarea sau distribuirea de material pornografic cu copii.
5.infractionalitatea cu vehicule cu motor; reprezinta furtul sau insusirea ilegala a vehiculelor cu motor, camioanelor, semiremorcilor, a incarcaturii camioanelor sau semiremorcilor, a autobuzelor, motocicletelor, caravanelor si vehiculelor agricole, vehiculelor industriale, a pieselor de schimb pentru astfel de vehicule si primirea si tainuirea unor astfel de obiecte;
6.falsificare de bani si mijloace de plata; reprezinta activitatile definite in art. 3 din Conventia de la Geneva din 20 aprilie 1929 privind stoparea falsificarii de moneda, care se aplica atat banilor in numerar, cat si altor mijloace de plata;
7.activitati ilegale de spalare a banilor reprezinta infractiunile prezentate in art. 6(1)-(3) din Conventia Consiliului Europei privind spalarea, cautarea si confiscarea bunurilor rezultate in urma infractiunilor, semnata la Strasbourg la 8 noiembrie 1990.
Pentru formele specifice de criminalitate mentionate, se vor aplica definitiile incluse in mandat. Atunci cand o modificare a mandatului impune acceptarea unei definitii a unei alte forme de criminalitate, o astfel de definitie va fi, de asemenea, aplicabila daca aceasta forma de criminalitate devine parte a acordului.
Start download in 10 secunde!
|