Rezumat referat Aparatul digestiv
Aparatul digestiv
Preocuparile omului legate de alimentatie sunt tot atat de vechi ca si existenta sa. Modurile in care s-au manifestat aceste preocupari au fost foarte diferite, in raport cu perioadele istorice de dezvoltare. Ceea ce a ramas permanent este necesitatea alimentatiei: "mancam ca sa traim".
Multiplicate prin creativitatea omului, sursele de alimente au devenit din ce in ce mai bogate, sortimentele din ce in ce mai variate. Cu toate aceste cuceriri, omul epocii contemporane este departe de a fi rezolvat problemele legate de alimentatie.
Exista, in etapa actuala, pe plan mondial in domeniul alimentar, doua situatii contrarii:
subalimentatia cronica din tarile subdezvoltate, urmata de cortegiul bolilor specifice denutritiei;
supraalimentatia in tarile intens industrializate si dezvoltate economic, urmata de asemenea de cortegiul bolilor caracteristice acestei situatii: afectiuni degenerative, cardiovasculare, obezitate, diabet etc.
1.Aparatul digestiv si fiziologia acestuia:
Pentru a putea intelege mai bine cauzele si evolutia bolilor generate de nefunctionarea aparatului digestiv sau ale functiilor acestuia este necesar un studiu al acestui aparat.
Aparatul digestiv este alcatuit din tubul digestiv si glandele anexe.
1.1.Tubul digestiv
Tubul digestiv sau canalul alimentar este alcatuit din mai multe segmente:
cavitatea bucala, faringele, esofagul, stomacul, intestinul subtire si intestinul gros. Aceste segmente se inlantuie sub forma unui tub continuu de calibru diferit, incepand de la orificiul bucal, pe unde patrund alimentele, pana la orificiul anal, prin care sunt eliminate reziduurile.
in drumul sau de la orificiul bucal pana la orificiul anal, tubul digestiv strabate craniul visceral, gatul, toracele (mediastinul), cavitatea abdominala, marele si micul bazin. Cea mai mare parte a tubului digestiv se gaseste in cavitatea abdominala, care este delimitata in partea superioara de muschiul diafragm, iar in cea inferioara comunica cu cavitatea pelviana, de unde si denumirea de cavitate abdominopelviana.
Peretii diferitelor segmente ale tubului digestiv sunt alcatuiti din patru straturi sau tunici, care de la interior pre exterior sunt: tunica interna sau mucoasa, tunica submucoasa, tunica musculara si tunica externa. Structura acestor tunici difera de la un segment la altul, fiind adaptata functiilor de masticatie, deglutitie, digestie, absortie si expulsie.
Tunica interna sau mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu si un corion. Epiteliul , de tip pavimentos startificat la nivelul cavitatii bucale, a faringelui, esofagului si canalului anal, este de tip cilindric unistratificat in restul tubului digestiv. Corionul se compune dintr-un tesut conjunctiv lax in care se gasesc vase sanguine, fibre nervoase si glande. Asadar, in segmentele care se gasesc deasupra diafragmului, epiteliul este adaptat functiilor de masticatie si deglutitie, iar in cele subdiafragmatice acesta este adaptat functiilor de secretie si absortie.
Tunica submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax in care se gasesc numeroase vase si formatiuni nervoase, iar in unele segmente si glande structura submucoasei inlesneste alunecarea mucoasei pe tunica musculara in raport cu miscarile care au loc in timpul contractiei tunicii musculare. La nivelul esofagului, stomacului, intestinului subtire si intestinului gros, tunica submucoasa este despartita de tunica mucoasa printr-o patura subtire de tesut muscular format din fibre dispuse intr-un strat intern circular si un strat extern longitudinal, care poarta numele de musculatura mucoasei. Contractia acestui strat face ca mucoasa sa prezinte niste cute denumite plici, diferite de la un segment la altul.
Tunica musculara este alcatuita din tesut muscular striat la nivelul peretilor cavitatii bucale, faringelui si partii superioare a esofagului si din tesut muscular neted in restul tubului digestiv. Tesutul muscular este dispus in doua straturi: unul intern circular si altul extern longitudinal. intre cele doua straturi se afla tesut conjunctiv lax, vase sanguine si limfatice, precum si formatiuni nervoase. La nivelul intestinului gros, fibrele longitudinale sunt dispuse in forma de benzi, numite tenii. De asemenea, in anumite zone fibrele circulare se condenseaza, formand sfinctere.
Tunica externa de la nivelul portiunii supradiafragmatice a tubului digestiv si a canalului anal este constituita din tesut conjunctiv lax si poarta numele de adventice. La nivelul stomacului, al intestinului subtire si al intestinului gros, tunica externa este alcatuita din seroasa peritoneala, de unde si denumirea ei de tunica seroasa. Ea este formata dintr-un mezoteliu cu celule turtite, asezate pe un tesut conjunctiv dens.
1.2.Glandele anexe
in tubul digestiv se gasesc numeroase glande, unele in peretii sai, altele constituind organe glandulare anexe. Glandele din peretii tubului digestiv sunt raspandite indeosebi in tunica mucoasa si in unele segmente (esofag si duoden), acestea patrund pana in tunica submucoasa. Glandele mari dinafara peretilor tubului digestiv, numite glande anexe, comunica cu cavitatea segmentului digestiv respectiv prin conducte excretoare. in aceasta categorie intra glandele salivare, ficatul si pancreasul.
1.3.Fiziologia aparatului digestiv
Aparatul digestiv are ca functie principala digestia si absortia substantelor alimentare, deci joaca un rol esential in nutritia organismului.
Prin digestie intelegem totalitatea transformarilor fizice si chimice pe care le sufera alimentele in diferitele segmente ale tubului digestiv. Ca urmare a acestor transformari, moleculele complexe, insolubile ale diferitelor substante nutritive din alimente (glucide, lipide, protide) sunt descompuse in molecule simple, solubile, care pot trece din tubul digestiv (mediul extern) in sange sau limfa (mediul intern). in procesul de digestieintervin enzimele secretate de glandele din mucoasa tubului digestiv si de glandele anexe ale acestuia. Digestia se produce numai in acele segmente ale tubului digestiv in care se secreta enzime specifice, si anume in cavitatea bucala (digestia bucala), in stomac (digestia gastrica), si in intestinul subtire (digestia intestinala).
Prin absortie se intelege trecerea substantelor nutritive din lumenul intestinal in sange si limfa. Procesul de absortie are loc pe toata intinderea tubului digestiv, dar organul principal specializat pentru aceasta functie este intestinul subtire.
Alaturi de aparatul respirator si circulator, aparatul digestiv asigura organismului materialul necesar functiilor vitale, acopera pierderile energetice, inlocuieste materialul uzat si procura elementele necesare dezvoltarii organismului.
2.Necesitatea unei alimentatii echilibrate si complete :
2.1.Alimentele si soarta lor in organism :
Bataile inimii, digestia, urcatul unei scari, scrisul unei scrisori, mentinerea constanta a temperaturii corpului si orice activitate se desfasoara cu un consum de energie. Aceasta energie provine din alimente si este valorificata si transformata in organism potrivit necesitatilor. Sub marea lor diversitate, alimentele sunt combinatii a trei substante nutritive complexe, numite substante nutritive sau nutrimente: glucidele (zaharurile), protidele (albuminele) si lipidele (grasimile). Acestea, la randul lor, sunt compuse din combinatii chimice mai simple ca: glucoza, zahar cu 6 atomi de carbon, acizi aminati, constituenti de baza ai protidelor si, in sfarsit, acizi grasi si glicerina, care intra in compozitia lipidelor.
Orice aliment natural este compus din doua sau trei asemenea substnte nutritive. Astfel, paanea este compusa din glucide (amidon) si protide (gluten), laptle din glucide (lactoza), protide (cazeina) si lipide (unt), carnea din proteide si lipide. Unele alimente preparate industrial contin substante nutritive in stare pura: zaharul este compus din 100% glucide, iar uleiul din aproape 100% lipide. Nici un aliment natural sau industrial nu contine insa 100% protide. Praful de lapte este din acest punct de vedere cel mai bogat, desi contine numai 30-40% protide.
Rolul nutrimentelor in organism este diferit. Glucidele si lipidele sunt folosite ca sursa de energie propriu-zisa, fiind deci substante cu rol energetic. Spre deosebire de acestea, protidele au rolul de a repara uzura continua a tesuturilor care compun organismul, adica au un rol plastic. Este de la sine inteles ca hrana trebuie sa aduca organismului tot atata energie, cat consuma acesta. Cand hrana este sub necesitati, organismul, spre deosebire de o masina in criza de combustibil, nu se opreste. Oprirea "masinii umane" este incompatibila cu viata. in aceste conditii, organismul isi mentine numeroasele functii, suplinind hrana cu propriile lui rezerve de combustibil, care sunt grasimile acumulate in corpul nostru. Cand si acestea au fost consumate urmeaza sa fie arse propriile tesuturi. in acest din urma caz, insa, organismul isi incetineste "ritmul vital"; flacara arde mai incet, palpaind, in scopul economisirii unui combustibil scump si pe sfarsite. De aceea semnele cele mai izbitoare ale insuficientei ratiei alimentare sunt pe de o parte slabirea in greutate si pe de alta oboseala si scaderea puterii de munca.
La polul opus acestei situatii, cand hrana este prea bogata, organismul incepe a raspandi combustibilul suplimentar: flacara cu care comparam viata arde mai viu. Daca ratia alimentara continua sa depaseasca cheltuielile in energie ale organismului, atunci acesta incepe sa faca rezerve si stocheaza sub forma de grasime excedentul de hrana, ceea ce se traduce prin ingrasare.
Se desprinde deci ideea ca exista, in ceea ce priveste hrana, un optim cantitativ care corespunde, cu precizie aproape matematica, cheltuielilor organismului.
Pentru a-si indeplini rolurile, hrana sufera o serie de transformari, pe care le grupam in doua etape: digestia, adica prefacerile suferite de alimente in tubul digestiv; metabolismul, adica transformarile suferite de substantele nutritive, dupa ce au fost absorbite din tubul digestivsi pana la incorporarea lor in propriile noastre tesuturi sau pana la arderea lor si eliminarea resturilor nefolositoare rezultate din aceasta ardere.
Progresele facutecu ajutorul radioizotopilor ne dau o imagine destul de exacta asupra acestor transformari. Glucoza, acizii aminati, acizii grasi si glicerina nu mai pastreaza nimic din specificul alimentului din care au provenit. Fie ca rezulta din protidele din carne, fie din protidele din branza, aminoacizii, de exemplu, nu mai pot fi identificati dupa alimentul care i-a eliberat. Ei se vor absorbi treptat, prin peretii intestinului subtire, in urmatoarele 6-10 ore dupa masa. Dupa trecerea acestor substante in sange si limfa incepe metabolismul propriu-zis.
Produsele digestiei vor circula in ceea ce se numeste mediu intern. Spre deosebire de protozoare, organisme primitive care depind exclusiv de compozitia mediului extern in care traiesc, fiintele evoluate si-au creat propriul lor mediu. Acesta este mediul intern, contituit de sange, limfa si lichidul interstitial, care scalda fiecare celula a organismului. Celulele retrag din mediul intern cantitatea necesara potrivit activitatii si necesitatilor lor energetice proprii. Astfel, muschii, in cursul unui effort, vor primi mai mult sange, deci oxigen, glucoza si acizi grasi, decat primeau in cursul repausului.
Metabolismul cuprinde, in mare, un dublu curent: unul duce la acumularea substantelor rezultate din digestie in propriile tesuturi ale organismului, iar celalalt curent, de sens contrar duce la descompunerea unei parti din rezervele organismului, in scopul eliminarii energiei necesare functiilor vegetative si ale vietii de relatie. intre aceste doua curente exista, in conditii normale, un echilibru perfect, care se traduce in mare prin constanta greuta-ii organismului si a volumului fiecarui organ component. Trebuie sa ne inchipuim acest dublu curentmetabolic ca fiind prezent in fiecare celula a corpului.
in concluzie, organismul cunoaste o continua reinnoire a fiecarei molecule constituente. S-a spus cu drept cuvant ca nici una din miliardele de celule ale corpului nu are varsta individului respectiv (cu exceptia anumitor celule nervoase); ele se reinnoiesc mereu.
Eliberarea energiei necesare din materialul nutritiv brut absorbit din tubul digestiv se obtine gratie unui "motor metabolic" constituit din ansamblul fermentilor (enzimelor) din tesuturi. Orice celula are un asa-numit "echipament enzimatic", cu ajutorul caruia descompune substantele nutritive si le recompune sub forma de molecule proprii refacerii uzurii tisulare.
in mare, extragerea energiei continute in materialul nutritiv consta dintr-o oxidare cu ajutorul oxigenului atmosferic a produselor rezultate din digestie. Aceasta oxidare se deosebeste de o simpla ardere numai prin ritmul reactiei. Este usor de inteles ca o oxidare brusca a carbonului si hidrogenului continut in acizii grasi sau in glucoza ar fi incompatibila cu materia vie, deoarece s-ar insoti de o eliberare prea mare, exploziva, de energie care ar distruge tesutul viu. S-a demonstrat experimental ca descompunerea materialului nutritiv poate avea loc si in afara organismului la temperatura corpului omenesc (37°), dar necesita in acest caz o aciditate atat de puternica a mediului, incat este incompatibila cu viata. in aceste conditii, descompunerea are loc abia dupa cateva luni de mentinere a moleculelor nutritive in conditiile mentionate. Acelasi proces se poate se poate desfasura in eprubeta la fel de repede ca in organism, dar necesita in acest caz o temperatura de peste 100° si o presiune si aciditate, de asemenea, incompatibile cu viata.
Ajungem, asadar, sa intelegem rostul enzimelor tisulare: ele mijlocesc printr-un proces catalitic reactiile de descompunere a glucozei, aminoacizilor si acizilor grasi adusi cu hrana, facand posibila eliberarea treptata, totusi relativ rapida, a energiei continuta in ele, printr-o oxidare ce are loc in conditii de mediu, presiune si temperatura compatibile cu viata celulara. in constitutia unei enzime intra, alaturi de o molecula de natura protidica, o grupare activa, de cele mai multe ori una din vitaminele complexului B si, de asemenea, substante minerale cu rol catalitic. Cum uzura enzimelor este mai mare decat a tesuturilor propriu-zise, se intelege ce importanta are pentru refacerea acestora o hrana echilibrata, care sa aduca nu numai lipide si glucide, dar si protide, vitamine si saruri minerale in cantitate suficienta.
Prefacerile treptate ale substantelor nutritive provenite din hrana constau in esenta, dupa cum am aratat, in oxidarea carbonului si hidrogenului continute in alimente. Aceasta oxidare "in scara" face ca, pe fiecare treapta, sa apara un produs mai oxidat si totodata mai simplu, acizii grasi si aminoacizii din care provin. in cele din urma se ajunge la combinatii din care organismul nu mai poate extrage energie: acestea sunt dioxidul de carbon si apa, eliminate ca deseuri ale "masinii umane" prin plamani si rinichi. Comparata cu fumul scos de o soba care arde carbuni este sugestiva.
Start download in 10 secunde!
|
