Rezumat referat Alimentatia in antichitate
Alimentatia in antichitate
Dupa ce timp de cel putin o jumatate de milion de ani a trait din vanat si cules, acum pentru prima data omul ajunge sa domine natura ; natura vegetala prin cultura plantelor si practica agriculturii, iar natura animala, prin domesticirea si cresterea animalelor. Alimentatia continua desigur sa se bazeze inca in mare parte pe cules, vanatoare si pescuit. In America, singura sursa de alimentatie pe baza de carne in tot timpul neoliticului o va furniza vanatoarea si pescuitul. In Africa se vanau acum intens elefantul, rinocerul, hipopotamul, girafa, zebra, mistretul, antilopa, gazela, si strutul. In regiunea occidentala a Asiei, precum si in Europa, omul continua sa aiba ca baza a alimentatie carnea animalelor salbatice .
In urmatoarele minute vom povesti mai pe larg despre alimentatia popoarelor mai importante care au condus lumea in trecut.
Alimentul principal al egiptenilor era painea si celelalte preparate din faina. Preotii prescriau pregatirea painii fara sare, socotita element "impur" ; dar aceasta prescriptie nu era respectata decat cel mult de catre preoti. Egiptenii pregateau mai bine de 40 de sorturi de paine si alte preparate cu diferite ingrediente. Din cauza lipsei combustibilului, o buna parte din alimentatia egipteanului sarac o constituiau mancarurile crude,nefierte sau fripte. Carnea de vita si de oaie era un lux rezervat celor bogati. Preotii considerau ca pestele era un aliment "impur" , dar taranii consumau mult peste, proaspat,uscat sau sarat. Porcul era socotit un animal necurat ; dar in afara de preoti, ceilalti aveau voie sa manance carne de porc o data pe luna. Preotii nu consumau deloc sare , nici ceapa sau usturoi, si nu mancau niciodata peste sau carne de porc. Interesante sunt si alte amanunte privind alimentatia. De pilda, faptul ca nu orice peste se manca oriunde si oricand ; anumite specii erau interzise in unele orase sau provincii ale tarii, si in anumite zile ale anului. Animalele sacre, deci interzise la taiere, erau vaca si berbecul. Mai mult consumata era carnea de rata si de gasca ; in popor se consuma insa, in timpurile vechi, si carnea de hiena, pusa la ingrasat. Drept alimente serveau si radacina de lotus si o parte din tulpina de bambus. Din florile de lotus uscate la soare si pisate egiptenii faceau un fel de paine pe care o coceau la foc. La toate acestea se adaugau laptele si produsele lactate ; iar ca bauturi , pe langa vinul de struguri , care era foarte scump, mai erau berea de orz si vin de curmale. Pentru gatit se folosea uleiul de ricin care era mai ieftin; uleiul de susan era mai scump, iar cel de masline, importat, era un articol de lux.
Clima si generozitatea solului Indiei permiteau o alimentatie destul de variata. Baza o constituia orezul, pregatit in nenumarate feluri, cu o mare diversitate de legume si de sosuri. Din faina de orez se pregatea si un fel de clatite mai groase , ceea ce reprezenta dejunul obisnuit. Mancarea taranului era pregatita din grau sau orz, fiarta sau prajita. O gama bogata de mancaruri era furnizata de zarzavaturi, in special de fasole si linte. Uleiul consumat pentru gatit era extras din seminte de in, de susan si de mustar. Trestia de zahar se consuma adesea in stare naturala, dar mai ales servea la prepararea unui suc foarte apreciat , precum si a zaharului , unul din produsele indiene cele mai cautate in alte tari. Numarul plantelor comestibile folosite de indieni era imens. Foarte mult se foloseau mirodenile : piperul, mus-tarul,chimionul,coriandrul,maghiranul,cuisoara, pentru pregatirea supelor si a sosurilor picante. In schimb indienii nu suportau mirosul de ceapa si de usturoi, care nu putea fi consumat decat in afara oreselor. Lumea modesta nu-si putea permite luxul carnii de vita decat foarte rar. Se multumea cu peste, cu pasari de curte (la marile sarbatori - carne de paun), sau cu ceea ce ii furnizau pasararii : potarnichi,prepelite,vrabii,cocos salbatic etc. Mai rar, si numai cei instariti , consumau carne de berbec, de ied sau de vitel. Era interzisa de prescriptiile religioase carnea animalelor care dau lapte , in afara de gazela. Carnea, in afara de cea de pasare, era pregaita numai fiarta, dar i se dadea gust adaugandu-i-se diferite sosuri . La mesele regelui sau ale nobililor se serveau ca desert branzeturi usoare, felii subtiri de nuca de cocos, perisoare de orez cu zahar prajite in unt, banane fierte in lapte dulce, prajituri variate pregatite cu unt si melasa, iar la urma orez cu sare si un paharel de zer. Ca bauturi la masa, mai obisnuite erau apa si laptele batut , dar si diferite sucuri din fructe fermentate. Taranii beau bauturi alcoolice , dar numai in carciumi, aceste bauturi fiind supuse unor taxe mari. Aceste bauturi erau pregatite pe baza de orez , suc de palmier, de nuca de cocos sau de melasa condimentata cu piper. Pranzul se desfasura dupa un anumit ritual. Mai intai , in semn de respect, copiii spalau picioarele parintilor. Apoi, femeia il servea pe sot ducandu-i un vas cu apa de spalat pe maini, pe urma felurile de mancare, fiecare pe o frunza de bananier. Barbatul manca, servindu-se numai de degetele mainii drepte, si la urma se spala pe dinti. Dupa care, incepea sa manance si sotia, servita de copii. Acestia mancau dupa ce mama terminase masa.
Elementul de baza in alimentatia chinezilor din nord era meiul (consumat de obicei sub forma de mamaliga), iar in sud, orezul. Graul, inrodus in China probabil din apus, precum si orzul au ramas totdeauna pe plan secundar. Din mei (si la fel din orez si din orz) se pregatea, si se pregateste si astazi, prin fermentatie o bautura alcoolica, asemanatoare cu berea, condimentata cu mirodenii. Aceasta bautura este apreciata si astazi. Vita de vie a fost introdusa din Asia Centrala in sec II sau I i.e.n. , dar si peste un mileniu vinul a ramas inca un lux pe care si-l poate permite numai curtea imperiala. Chinezii nu aveau nici o restrictie de ordin religios in materie de alimentatie cu carne (ca indienii, evreii sau arabii). Numai chinezii buddhisti se abtineau de la carne,oua,ceapa sau usturoi. Carnea de bovine era accesibila numai celor bogati. Mai mult ca orice se consuma carnea de porc si de caine , special ingrasat cu mei si alte cereale. Legumele si fructele ofereau un repertoriu culinar bogat si variat. Chinezii nu consumau deloc nici laptele, nici produsele lactate.
Baza alimentatiei, care varia, evident dupa regiuni,epoci,situatie economica si clasa sociala a respectivului japonez, era orzul,meiul si in mare cantitate bobul. Orezul a inlocuit painea , dar numai incepand din sec. XV-lea. La acestea se adauga o bogata gama de zarzavaturi. Carnea, interzisa de prescriptiile buddhiste, se consuma totusi, mai ales carnea de vanat (cerb, mistret, iepure, viezure, capra salbatica), inclusiv pasari , de la prepelite, sitari, vrabii sau fazani, pana la soimi, berze si gaste salbatice. Zonele de coasta ofereau din abundenta o imensa varietate de pesti, crustacee si alge marine. Animalele domestice aveau un rol neinsemnat in alimentatie ; boul si oaia, extrem de rare in Jopania, au aparut foarte tarziu iar porcul , abia in secolul trecut. Se consumau multe oua ; in schimb japonezii nu foloseau in alimentatia lor grasimea, uleiul, laptele, untul sau branza. Fructele nu erau considerate o hrana. Zmeura, coacaza sau murele, de pilda, erau necunoscute. Marul, parul sau piersicul au inceput sa fie plantati in Japonia abia la sfarsitul secolului trecut. Dudul japonez nu da fructe. Varietatile existente de prun si cais dadeau un fruct de o calitate cu totul inferioara ; ciresul salbatic era cultivat numai pentru flori. Foarte rare erau smochinul si vita de vie ; se cultivau in schimb portocalul si pepenele gaben. Vechea Japonie nu cunostea nici vinul, nici berea, nici cafeaua. Bautura cea mai raspandita a fost dintotdeauna saké , obtinuta prin distilarea orezului fermentat si avand o tarie de 10-14 grade . Zaharul, importat in china incepand din sec VIII , era socotit la inceput un medicament. Ceaiul, adus din aceeasi tara in anul 1187, a devenit peste trei secole de uz curent la toate nivelurile sociale, baut fara zahar, rece si in cesti minuscule. In japonia consumul ceremonial al ceaiului a cunoscut o prima faza, medico-religioasa. Preotii buddhisti obisnuiau sa bea ceaiul spre ai tine trezi in timpul meditatiilor lor nocturne. In a doua faza , inceputa prin 1330, nobilii obisnuiau sa se reuneasca, intr-o ambianta de lux rafinat, sa serveasca o masa compusa numai din raritati si la sfarsit sa se retraga intr-o mica incapere (sala de ceai), unde aristocraticul divertisment consta in a gusta si ghici nuanta bauturii, incercand sa distinga intre 70-100 de varietati de ceai. In 1594 incepe a treia faza : ceremonia ceaiului, practicata si azi, este acum codificata riguros, elaborandu-se totodata doctrina adorarii simplitati si frumosului vechii arte nationale. Ceremonia respecta o eticheta foarte complicata, in care tot ritualul era minutios stabilit : spaltul mainilor, curatatul si aranjamentul camerei, felul anumit de a suna clopotelul , forma cutiei de ceai si a vasului de ars parfumuri , aranjatul florilor , intrarea in casa si iesirea apoi in gradina a invitatilor .
Start download in 10 secunde!
|
