Rezumat referat Adevarata masura
Adevarata masura
Adevărata măsură a forţei creatoare a lui Liviu Rebreanu o atestă, aşadar, romanele lui. Primul in timp este Ion, apărut in 1920, an care rămane, datorită acestei imprejurări, o dată de primă insemnătate in istoria prozei romaneşti.
inainte de Ion, romanul romanesc inregistrase cateva momente insemnate, datorită lui Nicolae Filimon cu Ciocoii vechi şi noi, lui Slavici cu Mara, lui Duiliu Zamfirescu cu Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu, iar dintre scriitorii generaţiei lui Rebreanu se manifestaseră cu succes in roman Agarbiceanu prin Arhanghelii şi Sadoveanu prin Neamul Şoimăreştilor.
Dintre toţi aceştia, cel mai apropiat de Rebreanu, prin structura sufletească, prin anume laturi ale formaţiei, inclusiv mediul prim de viaţă, prin felul de a privi in existenţă şi modalitatea preferată de expresie artistică este Ioan Slavici. Acesta zugrăvise in nuvelele şi romanele lui aspecte sociale semnificative din viaţa satului transilvănean, precum şi figuri omeneşti viguroase turmentate de pasiuni violente, insetate de avere, păstrand in genere faţă de ele o atitudine neutră, lăsandu-le să se mişte liber in ficţiunea literară. Sunt atribute care, cu un suflu epic mai cuprinzător prin aria observaţiei sociale şi mai profund prin forţa de scrutare a sufletului omenesc, cu simţ clasic al compoziţiei şi obiectivitate a relatării, purificat deplin de tendinţe moralizatoare, se vor regăsi in romanele lui Liviu Rebreanu, evident ca expresie a unor afinităţi structurale, nu a relaţiei de influenţă. Cat despre modelele lui, acelea de la care a plecat şi a căror inraurire se poate identifica, ele sunt in primul rand marii romancieri străini: Tolstoi, Balzac, Flaubert, Zola.
Dar, spre a inţelege cum se cuvine romanul Ion, este nevoie de o scurtă revenire la starea prozei noastre epice de inspiraţie rurală in momentul apariţiei lui. in această privinţă, atat semănătorismul, cat şi poporanismul, cu diferenţele de rigoare existente intre ele, dar inrudite in chip substanţial, proiectau asupra ţărănimii o viziune lipsită de autenticitate, cu exces de aspecte sumbre, menite să starnească milă şi să aducă, pe calea reformelor, un spor de dreptate socială, in cazul celei de-a doua. Laturile acestea extraestetice, prezente in amandouă curentele, făceau ca substanţa insăşi a naraţiunii ca modalitate epică să fie invadată de lirism, de aşa natură incat un cercetător ca Tudor Vianu a putut vorbi despre o adevărată criză a artei romaneşti de a povesti in deceniul 1910-1920.
intr-o asemenea situaţie, a apărut romanul Ion.
Geneza scrierii se poate urmări după mărturisirile lui Rebreanu insuşi. Procesul creator a fost indelungat şi esenţa lui constă in sudarea intr-o viziune unitară a trei experienţe de viaţă trăite, distanţate intre ele prin ani şi fără legătură cauzală de la una la alta. Evident, lecturile scriitorului şi-au revărsat şi ele seva lor de semnificaţie in fluxul sufletesc starnit de cele trei experienţe de viaţă.
Prima dintre experienţe reiese dintr-o mărturisire a lui Liviu Rebreanu: "Ion işi trage originea dintr-o scenă pe care am văzut-o acum vreo trei decenii. Era o zi de inceput de primăvară. Pămantul jilav, lipicios. Ieşisem cu o puşcă la porumbei sălbatici. Hoinărind pe coastele dimprejurul satului, am văzut un ţăran, imbrăcat in straie de sărbătoare. El nu mă vedeaDeodată s-a aplecat şi a sărutat pămantul.
L-a sărutat ca pe o ibovnică". Gestul a fost inregistrat pentru pitorescul lui in sine, fără a i se atribui atunci o semnificaţie precisă.
Adevărul relatării lui Rebreanu nu se poate pune la indoială, dar trebuie arătat că un gest asemănător cu cel observat de el infăptuieşte şi eroul Buteau din romanul La terre al lui Emile Zola.
Start download in 10 secunde!
|
