Rezumat referat Acapararea teritoriala
Acapararea teritoriala
incepand cu secolul al XV-lea, Europa cunoaşte o redresare bazată, in vestul continentului, pe restabilirea ordinii monarhice pe principii moderne şi pe un avant economic intens. in acest context de dezvoltare şi datorită perfecţionării mijloacelor tehnice, navigatorii europeni se lansează in descoperirea marilor rute geografice şi a unor noi teritorii. Acestor descoperiri le urmează cucerirea şi acapararea teritorială şi economică, ceea ce duce la constituirea marilor imperii coloniale. in urma acestui proces marile beneficiare sunt Marea Britanie, Spania şi Portugalia, care dirijează spre propriile porturi produsele exotice şi metalele preţioase colectate din colonii. in afară de această consecinţă economică nu se pot neglija insă nici consecinţele intelectuale. Europenii descoperă o lume nouă, foarte diferită de ceea ce ştiau, noi civilizaţii, cu propriile valori. Rezultatul este deformarea vechii concepţii a europenilor despre lume, cu valorile ei moştenite din Evul Mediu.
Portughezii au fost primii care au deschis drumul către noile teritorii; premisele geografice au fost determinate de expediţiile arabilor din secolele al X-lea - al XII-lea, care duseseră la descoperirea Asiei şi nordului Africii. Premise economice, precum lipsa aurului, sau perfecţionarea tehnologiei maritime au avut o contribuţie majoră la iniţierea acestor expediţii. Monarhiile susţineau desfăşurarea acestor expediţii, toate fiind subvenţionate de puterea centrală . in această privinţă se remarcă contribuţia lui Henrique, supranumit Navigatorul (1394-1460), cel de-al doilea fiu al regelui Joao I. La inceputul secolului al XV-lea negustorii italieni din Lisabona l-au convins pe regele Alfonso al IV-lea să organizeze călătoria a trei nave spre arhipelagul Canare (care au atins probabil şi arhipelagul Madeira ). Cert este că in jurul anului 1419/1420 portughezii au ocupat permanent insulele Madeira şi Porto Santo. Principalul obiectiv al acestor călătorii a fost descoperirea coastelor de vest ale Africii, despre care legenda vorbea că ar fi pline cu mine de aur; se vorbea despre Fluviul de Aur, despre Coasta de Aur, denumiri care infierbantau minţile exploratorilor europeni.
Prima colonie portugheză, Madeira, a fost organizată după modelul structurii economice şi politice a metropolei. Iniţial, insulele au depins de coroană, iar din punct de vedere spiritual, de Ordinul Iezuit. Arhipelagul era impărţit in trei provincii, conduse de trei seniori locali, aflaţi sub tutela regelui . O altă colonie organizată in mod asemănător a fost reprezentată de insulele Azore. Profitul de pe urma coloniilor era in principal de natură comercială: pentru Madeira şi Azore, la mare căutare erau materiile colorante şi zahărul; in golful Guineii şi vestul Africii se dezvolta comerţul cu sclavi negri, extrem de profitabil, pe langă mărfurile specifice zonei tropicale. in 1458 a fost creată prima factorie portugheză, Arguim, situată la 20°30´ latitudine nordică. Această goană după teritorii nu putea să nu aducă un conflict intre Castilia şi Portugalia, ambele reclamand drepturi asupra noilor colonii. Conflictul a fost soluţionat abia in 1479, cand Castilia recunoaşte Portugaliei posesia Madeirei şi Azorelor, primind in schimb insulele Canare .
Start download in 10 secunde!
|